Nici una dintre antichităţile ce stârnesc astăzi pasiunea colecţionarilor nu are o istorie atât de îndelungată precum ceramica- acel domeniu care a născut, milenii la rând, un tezaur internaţional incomensurabil. De la primele recipiente modelate manual ale Mesopotamiei, la frumuseţea clasică a vaselor greceşti, de la incomparabila fineţe a porţelanului chinezesc la excesele secolului XIX şi exuberanţa Art Deco, vreo zece milenii de producţie ceramică la scară planetară ne stau înainte.
Epoca de naştere a acestei arte nu este cunoscută, aşa cum nu ştim nici cum a ajuns omul să aibă ideea de a modela recipiente din lut şi a le arde în foc pentru a le da rezistenţă la apă.
Ceea ce ştim însă, este că, deşi lutul fusese utilizat cu mult înainte în scopuri „arhitecturale” (la construcţia şi întărirea adăposturilor) sau magico-rituale (realizarea de figurine nearse utilizate în cadrul unor ceremonii), istoria ceramicii începe în Neolitic, cu prima piesa din lut arsă intenţionat. Ce a urmat a fost una dintre cele mai pasionante aventuri ale umanităţii…
Primii paşi
Apariţia ceramicii coincide în mod semnificativ cu sedentarizarea oamenilor, căci ea presupune accesul, cel puţin sezonier, la rezerve de lut, şi s-a născut din nevoia de a depozita stocul de hrana şi lichide obţinut prin cultivarea plantelor şi creşterea animalelor.
Diversele culturi preistorice si apoi cele istorice dezvoltate în Orientul Apropiat şi Mijlociu au fost cele care au marcat primii paşi, la început timizi, în constituirea unor tehnici de producţie şi decorare a ceramicii, ce aveau să fie transmise şi rafinate timp de milenii.
În Mesopotamia mileniului VII i.H., cultura Proto-Hassuna producea vase construite manual din suluri lungi de lut roşcat, suprapuse în spirală şi arse la temperaturi joase.
Ulterior, în mileniile VI-IV, cultura Samara începe să-şi picteze vasele cu ornamente brun-roşcate inspirate din ţesaturi şi inventează marca de olar, simptom al apariţiei comerţului; cultura Halaf acordă mai multă importanţă pregătirii lutului, iar cultura Ubaid introduce o primă versiune a roţii olarului şi ridica temperatura de ardere la 1.050-1.200° Centigrade.
În Egipt, perioada predinastică şi cea dinastică timpurie (Regatul Vechi) sunt cele care aduc cele mai multe şi mai diverse inovaţii: culturile nubiană şi Fayum, ceramică de Badarian, Naqada (I si II) şi de Meidum se remarcă printr-un vocabular decorativ propriu, prin vasele cu pereţi foarte subţiri şi rezistenţi, datorită unei laborioase „preparări” a lutului, şi prin simplitatea rafinată a formelor utilizate.
Aici, roata olarului pătrunde abia pe la 2.400 i.H. şi continuă să convieţuiască multa vreme cu ceramică modelată manual.
surse foto: Pavel Diaconu, Muzeul ASTRA
