Gogosile. Doamne, ce bune mai erau pe vremea bunicii… Cu faina cea gustoasa carata in saci de la moare- in spinare sau cu caruta, cu zaharul macinat cu piatra sa iasa fin si alb, cu ouale luate acum din cuibar… Aluatul era framantat de mainile bunei si dospit apoi in bucataria mica, mirosind a busuioc si a caldura cat dintr-o inima uriasa. Si inainte de a fi impartit in rotunduri pline, aluatul era inchinat si mangaiat, numa’ sa iasa mai apoi bucatile acelea de soare, cum le boteza buna, numai ac san e infruptam dintr-nsele, sa nu mai lasam si al cane un dumicat!
Si asa era. Pe atunci nu erau inghetate pe bat luate de la chioscul de ziare, nici doze de suc sau biscuiti polonezi, americani sau… turcesti. Ele, gogosile erau sfintele ce incheiau masa (daca mai ramaneau), ele ne slujeau la joaca si ne dadeau energie si sa ne atarnam copilaria pe ramul plin cu cirese ori in parul care scartaia sub povara burtii noastre doldora… de gogosi. Asa cum numa’ pe la hartibaceni am mai pomenit!
Sursa foto; femina.ro
