De câte ori vine vorba de mori de vânt, gândul alunecă în primul rând la personajul lui Cervantes, Don Quijote și la expresia „Să te lupți cu morile de vânt”. Asta, ca să vedeți că uneori literatura bate realitatea :-). Abia, după aceea, gândul este purtat la morile de vânt propriu zise, mai ales la cele olandeze și mai puțin la cele românești. Simbolul nostru național, în domeniul morilor, dacă poate fi vorba și de așa ceva, sunt morile de apă, cu toate că și cele de vânt au fost destul de utilizate.
23 de tipuri de mori sunt expuse în Muzeul în aer liber din Sibiu. Morile de vânt expuse aici au aproape 15 metri înălţime. Cea mai veche moară din muzeu a fost construită la 1833.
Patrimoniul tehnic preindustrial de care dispune Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA reuşeşte, prin variabilitatea constructivă şi tipologică să ilustreze disponibilitatea pentru creaţie tehnică a poporului român. Acest lucru este posibil datorită contactelor şi influenţelor multiple menţinute cu Europa Occidentală medievală.
Morile sunt amplasate tematic şi tipologic în incinta muzeului, avându-se în vedere repartiţia din punct de vedere constructiv al energiei utilizate pentru măcinatul cerealelor, dar şi principiile geografice şi etnogeografice de provenienţă ale morilor expuse.
demn de ştiut, în ţara noastră primele atestări documentare şi tehnico-funcţionale ale morilor de vânt, spre exemplu, datează de la mijlocul secolului al XVI-lea, cele mai frecvente întâlnindu-se în Dobrogea şi Basarabia. Dobrogea (cu judeţele Tulcea şi Constanţa) a reprezentat zona cu cea mai mare răspândire şi utilizare a morilor de vânt şi asta datorită condiţiilor geo-morfologice (vânturi puternice şi reţea hidrografică deficitară). Ancheta industrială întreprinsă în anii 1901-1902 în spaţiul principatelor istorice româneşti a evidenţiat un număr de 437 de mori de vânt funcţionale doar în judeţul Tulcea.
În colecţia Muzeului ASTRA se regăsesc mori de vânt care se rotesc cu întreg corpul instalaţiei pentru captarea energiei eoliene. Muzeul mai dispune de o moară căciulată (sau olandeză) în cadrul căreia doar cupola se învârte pentru receptarea şi transmiterea energiei vântului la instalaţiile de măcinat.
În Muzeul în Aer Liber se mai poate admira un exemplar inedit în colecţiile muzeale din România şi anume o moară dispusă pe un soclu de piatră cu un sistem de douăsprezece vele de pânză. Astfel, întregul sistem de receptare şi transmitere a energiei mecanice la instalaţia de măcinat este mult mai uşor şi eficient. Acest tip de moară era foarte răspândit şi utilizat în tot bazinul Mării Mediterane (moara se mai numeşte şi de tip mediteranean) zonele cele mai reprezentative fiind sudul Greciei şi litoralul estic al Mării Mediterane.
,,Morile de vânt din colecţia Muzeului în aer liber sunt mori pivotante, adică ele se pot roti în jurul unui ax central, pentru a permite captarea optimă a energiei vântului. Acest ax central este cunoscut sub numele de babalâc şi are rolul de a menţine verticalitatea corpului morii”, după cum explică muzeograful Ştefan Păucean, directorul Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA.
Demn de remarcat, pe parcursul a numai 3 luni- respectiv iunie, iulie şi august- ale acestui an 99.422 de vizitatori au trecut pragul Muzeului în aer liber, unde sunt expuse mai multe tipuri de mori.
Vantul si apa au fost primele surse de energie exploatate de om. Morile de vant au aparut mai intai in Orient, in Egiptul antic, pe teritoriul de astazi al Iranului (in zona Khorassan, supranumita « Vechiul oras al morilor ») si in Persia, unde, in secolul al VII-lea i.Hr., morile de vant se utilizau pentru a pune in functiune instalatiile de irigare a terenurilor agricole sau ca modalitate de propulsie pentru ambarcatiuni. Inventia s-a generalizat si in Europa, incepand cu secolul al X-lea, in regiunile in care vanturile erau favorabile (in Tarile de Jos, in Marea Britanie, Franta, Portugalia, Germania, Danemarca etc.), fiind folosite, mai ales, pentru macinarea cerealelor si a plantelor din care se extragea uleiul.
Arhitectura unei mori de vant, indiferent de timpul si locul in care a fost construita, trebuia sa corespunda conditiilor topografice si de climat, cat si scopurilor pentru care a fost conceputa, adica, de obicei, se ridica pe o colina, cu o buna expunere la vant si avand o forma conica sau cilindrica, inalta, cu elicele fixate pe un ax orizontal. Materialele de constructie, preferate secole de-a randul, au fost piatra, caramida si lemnul. Adeseori, intreaga constructie era realizata din lemn (material mai ieftin), cu un postament din granit, dezavantajul fiind ca pericolul incendiilor era mai mare, in acest caz. In mod traditional, morile de vant erau amplasate astfel incat aripile (palele), in numar de patru (rar sase), confectionate din lemn si panza (in sau bumbac), sa se miste in sensul invers al acelor de ceasornic.
Tarziu, in secolul al XVIII-lea, un constructor scotian de mori de vant, a inventat pale reglabile («spring sails ») , a caror suprafata putea fi micsorata sau marita, in functie de viteza vantului. La inceputul secolului al XX-lea, sistemul Dekker (dupa numele inventatorului) a adus ca noutate, pe palete, o foita metalica, din aluminiu sau din zinc, montata pe partea dreapta, ca la aripile de avion, cu efect aerodinamic.
S-a intamplat, de multe ori, ca morile de vant, avand in vedere inaltimea lor, sa fie utilizate si ca puncte de observatie sau ca mijloace de comunicatie, prin pozitia paletelor, corespunzatoare unui anumit cod. Astfel, pozitia paletelor in forma Crucii Sfantului Andrei anunta incheierea unui conflict militar sau orice alt eveniment fericit. Paletele in cruce simpla (una verticala si alta orizontala) semnala ca moara era pregatita sa macine. Peletele inclinate spre dreapta indicau o nunta sau o nastere, iar cand erau inclinate spre stanga erau semn de doliu. (http://destepti.ro)
Imagini puteti admira aici: http://youtu.be/aOy4sjP3OmM
Surse foto: infopensiuni.ro, www.mediafax.ro, www.sibiul.ro
