HAI CU BICICLETA! Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank vă invită pe două roți, pentru a sărbători împreună deschiderea sezonului velo 2017. I’Velo Relax va pune la dispoziția sibienilor 60 de biciclete, șapte zile din șapte, în intervalul 11.30 – 19.00, de luni până vineri (ultima închiriere la ora 18 :00) și 9.30 – 19.00 sâmbătă și duminică (ultima închiriere la ora 18.00), în centrul de închiriere situat în Cazarma 90.
Bicicletele I’Velo vor putea fi închiriate atât contra cost, cât și gratuit. Tinerii sub 16 ani și pensionarii au posibilitatea de a închiria bicicletele gratuit, pe baza carnetului de elev, respectiv, a talonului de pensie.
Tarifele de închiriere sunt: 4 lei pentru 1 oră, respectiv 15 lei pentru 24 de ore.
“Ne bucurăm să vedem că bicicleta redevine treptat un mijloc alternativ de transport în Sibiu și ne dorim ca prin proiectele noastre – I’Velo Urban și Relax, StudentObike, Biciclete cu cravată – să cultivăm dezvoltarea comunității bicicliștilor și să sărbătorim împreună aceste reușite. Împreună cu Green Revolution ne dorim să schimbăm cultura transportului în România și să dezvoltăm infrastructura pentru promovarea transportului alternativ. În acest fel, sperăm să avem angajați și clienți mai sănătoși și să respirăm un aer mai curat”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank România.
“Pentru al șaptelea an consecutiv, invităm sibienii să aleagă bicicleta ca mijloc principal de transport, dar si ca modalitate distractivă de a face mișcare. Sigur, printre principalele noastre preocupari rămân siguranța utilizatorilor și nevoia de infrastructură pentru biciclete. De aceea, ne bazăm pe susținerea autorităților publice, care trebuie să prioritizeze mersul pe biciclete și să rearanjeze întregul spațiu urban disponibil, ca să putem avea un oraș prietenos cu bicicliștii.”, a declarat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.
În cei 7 ani de funcționare, programul I’Velo a reușit să scoată peste 1.400.000 de români la pedalat și a contribuit la reducerea emisiilor de CO2 din atmosferă cu aproximativ 2.180 de tone. Programul I’Velo, inițiat de Raiffeisen Bank și Green Revolution, se desfașoară cu sprijinul primăriilor din București, Brașov, Sibiu, Iași, Constanța, Alba Iulia, Oradea, precum și al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.
***Despre Green Revolution:
Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație non-guvernamentală de ecologie urbană din
România, ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate, care promovează și sprijină: educația ecologică și responsabilitatea față de mediul înconjurător,
mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților și companiilor private și de stat.

