NU UITATI! Cel mai fain eveniment estival al anului se intampla la Sibiu! Cine nu a văzut plaja, încă, vara aceasta, este așteptat în centrul Sibiului, la a treia ediție a Turneului de Beach Volleyball Sibiu Sands 2015, care a început, spectaculos, de marți dimineața. Aproximativ 500 tone de nisip au fost aduse special pentru construcția terenului, unde au avut loc deja primele meciuri de la amatori, dar și pentru un Beach Bar, amenajat în stil jamaican, unde spectatorii sunt invitați să se descalțe și să savureze un cocktail, urmărind competiția.
Mult nisip și un soare puternic- ingredientele perfecte pentru prima zi a Turneului de Volei pe Plajă Sibiu Sands 2015, care a început, de marți dimineața, în Piața Mică, cu meciurile de la Mixt, unde s-au înscris 16 echipe de fete și băieți, din Sibiu, Cluj, Alba, Oradea și Blaj. Competiția este foarte strânsă la această categorie, unde organizatorii, Asociația Eco Sport Team, au fost nevoiți să mărească numărul maxim de echipe care pot participa, în urma cererilor foarte multe de înscriere. Din acest motiv, ultimele meciuri ale zilei se vor prelungi până seara, când va fi pusă în funcțiune instalația de nocturnă.
“Turneul a început excelent, cu câteva meciuri foarte disputate. Competiția este mult mai mare decât anul trecut și jucătorii sunt foarte motivați. Avem câteva echipe care se vor lupta cu toate forțele să urce pe podium și cu siguranță spectatorii vor avea numai de câștigat”, a declarat Andrei Dinu, organizator.
Demn de amintit, printre participanți să numără și ocupanții primelor două poziții de anul trecut, reuniți într-o nouă formulă. Echipa “Cluj” este formată din Răzvan, 21 de ani, student, care anul trecut a câștigat locul I cu un alt coechipier, și Dragoș, 17 ani, elev, care a ocupat locul II. “Am fost și anul trecut, când a fost o competiție foarte strânsă, dar anul acesta cred că va fi și mai intensă, sunt și mult mai multe echipe înscrise. În plus, poate s-au și întărit, ca forță, s-au antrenat mai mult decât anul trecut”, spun cei doi tineri, care au planuri să ajungă la profesioniști. De altfel, Dragoș este jucător la CSS Viitorul Cluj și spune că voleiul de plajă este mai tehnic decât cel de sală. Despre adversarele pe care le vor întâlni de-a lungul competiției, cei doi spun că nu vor coborî ștacheta fiind vorba de fete, dar că vor aborda “un joc curat”.
Printre echipele mixte se află și una din Sibiu, “B&C”, compusă din Andrei, 22 de ani, inginer, și Cosmina, 17 ani, elevă, jucătoare la CSS Sibiu. Cei doi participă pentru prima oară la turneu și spun că nu au mai jucat într-o competiție adevărată pe nisip, dar pornesc cu speranțe mari. “E pentru prima oară când voi juca pe nisip dar sper să câștigăm. Nu mă aștept ca adversarii să fie cavaleri, vom juca de la egal”, spune Cosmina.
La Sibiu Sands, primul turneu de volei pe plajă organizat vreodată în centrul istoric al unui oraș din România, s-au înscris, în total, 38 de echipe din țară și Republica Moldova.
Miercuri sunt programate meciurile de la Open Feminin, zilele de joi, vineri și sâmbătă fiind dedicate categoriei Open Masculin, unde competiția se anunță, de asemenea, foarte mare. La Sibiu și-au anunțat prezența unii dintre cei mai buni jucători din țară, printre care și campionii României din ultimii ani, dar și membrii loturilor naționale de cadeți, respectiv seniori.
În ultima zi a concursului, duminică, 26 iulie, vor avea loc semifinalele și finalele de la toate categoriile, echipele de amatori fiind cele care vor da startul, de la ora 10.
Asadar, invitatia ramane valabila! Iubitorii sportului, în general, și ai voleiului, în particular, sunt așteptați, zilele acestea, în centrul Sibiului, să urmărească turneul Sibiu Sands fie la adăpostul umbrelelor amplasate în zona Beach Bar-ului jamaican, fie din tribuna de 400 de locuri.
Voleiul pe plajă așa cum se joacă astăzi, a fost creat în 1920 în Santa Monica, California. Pentru conceptul actual al sportului i se acordă credit lui Paul “Pablo” Johnson, un jucător de volei de sală de la Santa Monica Athletic Club. În vara lui 1930, în timp ce aștepta să apară jucătorii pentru un meci în echipă de câte șase, Johnson a luat decizia să încerce să joace numai cu cei doi jucători prezenți. Și de atunci, jocul a fost schimbat pentru totdeauna. Deși jocurile recreative se joacă cu mai mulți oameni, cea mai populară versiune și singura recunoscută la nivel oficial este în echipă de câte doi. În Europa, voleiul pe plajă a început să apară în anii ’30.
Beach Volleyball a devenit sport olimpic în 1996. Astfel de competiții au loc în nenumărate orașe din lume, precum Shanghai (China), Corrientes (Argentina), Haga (Olanda), Roma (Italia), Berlin (Germania), Moscova (Rusia), Mazury (Polonia), Sao Paulo (Brazilia).
Sibiu Sands, organizat de Asociaţia Eco Sport Team, este inclus pe Agenda Sportivă a Municipiului Sibiu. Competiția este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu, realizată cu sprijinul Federației Române de Volei, Direcției Județene pentru Tineret si Sport Sibiu si SC DPC SA.
Sponsor principal: UNIMAT – materiale de constructii. Parteneri de eveniment: Metropolis, Ciuc Radler si Kendrion.

