marți, 14 ianuarie 2025
-2.1 C
Sibiu

ATENTIE! ICon Arts 2015: Au mai rămas câteva zile de festival!!!

 

Muzica ramane regina la Sibiu, orasul vizitat candva de Brahms sau Strauss…! Festivalul de Muzică Contemporană ICon Arts continuă, săptămâna aceasta, la Sala Thalia din Sibiu, cu un concert ce oferă șansa tinerilor artiști și compozitori să se remarce în fața publicului meloman, programat joi, 30 iulie. Organizatorii anunta, de asemenea, ca in întâmpinarea weekend-ului, urmează main-eventul festivalului, concertul susținut de cvartetul ConTempo, alături de cântăreața Analia Selis, vineri, 31 iulie. Din programul serii vor face parte lucrări clasice, contemporane, mult tango argentinian, dar și momente-surpriză Publicul va fi purtat într-o călătorie muzicală ieșită din comun, ghidată, pe de o parte, de sensibilitatea și șarmul artistei, și de energia și emoția pe care cvartetul ConTempo le creează, pe de altă parte.

Cei mai buni dintre cursanții Academiei ICon Arts evolueaza chiar acum pe scenă, (de la ora 19), într-un program antrenant, sub titlul “Workshop în concert”. Cursanții Academiei ICon Arts sunt coordonați de profesorii: Alexandru Anastasiu – percuție, Ladislau Csendes – vioară, Annemarie Condacse, David Malis – canto, Ioana Turcu – flaut, Emil Vișenescu – clarinet, acompaniați la pian de Diana Dănilă-Spânu. Din program fac parte lucrări variate, în diferite combinații vocal-instrumentale și din diverse perioade istorice, de Mozart, Verdi, Bellini, Puccini sau Stravinski.

 

Vineri, 31 iulie, de la ora 12.00, la Sala Thalia, va avea loc o conferință de presă, “RTÉ ConTempo – 20”, ce sărbătorește cei 20 de ani de excelență interpretativă ai cvartetului.

Aceasta precede main-eventul Festivalului ICon Arts Celebrates!, ce va avea loc tot la Sala Thalia, de la ora 19,  când membrii cvartetului RTÉ ConTempo, vor susține un concert extraordinar alături de îndrăgita interpretă Analia Selis.

La finalul Academiei și Festivalului ICon Arts Celebrates! – Sibiu, participanții se vor reuni, prin tradiție, în Cetatea Fortificată de la Cisnădioara, pentru spectacolul de gală.

 

Recapitulare ICon Arts

Luni, 27 iulie, ICon Arts a debutat pe scena Sălii Thalia cu un duel între percuție și vioară, o alăturare exotică și fascinantă deopotrivă. Spațiul pentru punctul culminant, reprezentat de Concertul pentru vioară și ansamblu de percuție de Lou Harrison, a fost pregătit de către câteva piese dedicate marimbei și vibrafonului. Și-au demonstrat dexteritatea, dar și expresivitatea în mânuirea acestor instrumente, studenții clasei de percuție a Academiei ICon Arts: David Popa, Alexandru Munteanu, Irina Rădulescu și profesorul acestora Alexandru Anastasiu, dar și percuționiștii Alin Anușcă și Andrei Marcovici. Piesa de rezistență, concertul pentru vioară a compozitorului Lou Harrison, a folosit atât instrumentele tradiționale de percuție, cât și obiecte neconvenționale. În ansamblul sonorităților date de acestea, vioara, mânuită magistral de Ladislau Csendes, s-a duelat cu forță și personalitate până la capăt prin exploatarea tuturor resurselor instrumentului.

Marți, 28 iulie, scena festivalului a fost acaparată de un etno-jazz cu inflexiuni contemporane, sub semnătura grupului Arifa, care a cântat la foc continuu. Concertul, cu momente foarte dinamice și culminante, a fost punctat de momente solistice, fiecare dintre cei patru membri improvizând pe instrumentul propriu.

Concertul de miercuri, 29 iulie, a adus în fața publicului șase premiere mondiale, interpretate de Cvartetul RTÉ ConTempo (Bogdan Șofei – vioara I, Ingrid Nicola – vioara a II-a, Ladislau Csendes – violă, Adrian Mantu – violoncel). Cele șase lucrări sunt semnate de compozitorii participanți ai programului internațional „Composer in Residence”, lansat în anul 2013 ca urmare a dorinței organizatorilor Academiei ICon Arts de a pune la dispoziție tinerilor creatori un ansamblu de profesioniști cu care să lucreze și să își șlefuiască pe viu lucrările. Anul acesta, compozitorii selectați, din Australia, China, Finlanda, Germania, Irlanda de Nord, Israel și România, au avut șansa să lucreze cu prestigiosul grup ConTempo – cvartet în rezidență al Radio Televiziunii Irlandeze. “Este extraordinar să te întâlneşti cu ei, să lucrezi cu ei, să dai şi să primeşti sfaturi şi împreună să creăm ceva frumos şi acest lucru se va întâmpla la Sibiu, unde vom colabora cu şase compozitori şi vom realiza un recital frumos. (…) Este un punct forte al festivalului Icon Arts (muzica contemporană, n.r.) şi de-abia aşteptăm să se întâmple”, declara, săptămâna trecută, Adrian Mantu.

Lucrările audiate au fost Nadav Amir-Himmel – Malgarash, Daniel Barkley – If We Don’t Move, He Can’t See Us, Christian Dimpker – String Quartet, Miika Hyytiainen – Fourth cu participarea sopranei Lydia Bechtel, Mara Prună – Viola buclucașă, Aino Tenkanen – String Quartet, Mark Wolf – String Quartet no.2 „The Flying Roof” și Wang Zhiyi – Three Aftertastes.

Partener oficial: BMW Contempo Cars Sibiu

          Parteneri: Cetelem România, UNMB – Universitatea Națională de Muzică București, Filarmonica de Stat din Sibiu, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Biserica Evanghelică din Cisnădie și Hotelul Continental Forum, Colegiul de Muzică ”Sigismud Toduță”, Contemporary Music Centre – Ireland, Korvat Auki, Festivalul de Film Istoric Râsnov și Fundația Gabriela Tudor, Giusti, Ambasada Statului Israel la București.

          Finanțatori: Consiliul Județean Sibiu, ICR – Institutul Cultural Român, Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, Programul Național ”Oportunități la Tine Acasă” și Programul ”Cultura” al Uniunii Europene

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

DE NERATAT: Unul dintre cei mai importanți pianiști cehi, în concert la Filarmonica Sibiu

Pianistul Martin Kasík este solistul concertului simfonic de joi,...

573.918 de mulțumiri din partea Aeroportului Internațional Sibiu pentru… tot atâția pasageri câți au fost în 2024!

„Anul 2024 a adus rezultate bune pentru Aeroportul Internațional...

Microbuz implicat într-un accident la Veștem, pe DN 1

Polițiștii rutieri intervin în aceste momente la un accident...

Două victime, între care un copil, în urma unui accident între Slimnic și Ruși

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident produs...

Impresionant! Ziua Culturii Naționale Sărbătorită admirabil de cel mai vechi muzeu de pe teritoriul actual al României

Vă prezentăm acum pleiada de evenimente dedicate Zilei Culturii...

Alte articole

Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu caută voluntari!

Hey! Îți stă bine să faci bine! În 2025...

Sibiul va avea cel mai performant robot pentru preparat soluții citostatice din România

VESTE EXCELENTĂ: Consiliul Județean Sibiu cumpără aparatura modernă pentru...

Eveniment cu… BUN GUST: „RACEALA” PIFTIILOR în Muzeul ASTRA

FAIN DE TOT: Inspirații de la Muzeul Astra vă...

Încă o greșeală ce putea fi fatală: Copil accidentat în Cisnădie, după ce a traversat NERGULAMENTAR!

Polițiștii rutieri au intervenit în această dimineață,puțin după ora...

Tot mai multe cazuri de acest gen: femeie accidentată în timp ce traversa neregulamentar un bulevard din Sibiu

Politistii Biroului Rutier Sibiu au intervenit în această seară,...

Eveniment educativ ÎMPOTRIVA consumului de droguri la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu.

Spune NU drogurilor!Vorbim, concret, despre un eveniment de informare,...

ONORANT: Maestrul Constantin Chiriac, recital de excepție în cadrul Zilei Culturii Naționale, la Botoșani

Motiv de mândrie pentru noi, sibienii: Gala Premiilor Culturii...

Vă interesează? CONCURS PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE ARHITECT ȘEF AL MUNICIPIULUI SIBIU!

-Aveți studii universitare de licență absolvite cu diplomă de...

Din aceeași categorie

Categorii populare