ATENȚIE! ÎNCEPE RUNDA A DOUA DE DEPUNERE DE DOSARE pentru Piața Volantă Transilvania

În perioada 21 -28 august producătorii își pot depune solicitările privind contractarea unui punct de vânzare în cadrul Pieței Volante Transilvania, conform noului Regulament aprobat de Consiliul Județean Sibiu în 2017.

 

Conducerea CJ Sibiu anunță că producătorii care au fost admiși în sesiunea precedentă și nu solicită modificări, vor depune o cerere actualizată conform Anexei 1 – Procedura specifică de înregistrare a producătorilor.
De asemenea aceștia vor depune copie după carnetul de comercializare completat cu produsele comercializate până în prezent. Atestatele de producător trebuie să fie vizate la zi, respectiv pentru trimestrul IV 2017.

 

*Documentele necesare și modul de selectare a candidaților sunt stabilite prin Procedura specifică de înregistrare aprobată prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean, disponibilă AICI

*Documentele se depun la Consiliul Județean Sibiu, Centrul de Informare pentru Cetățeni (CIC), str. General Magheru nr. 14. pâna vineri 28 AUGUST 20017 pentru trimestrul IV.

IMPORTANT: Evaluarea și selecția producătorilor se va realiza conform Regulamentului de Organizare și Funcționare  aprobat prin Hotărârea CJ Sibiu nr. 92/2017, de către o comisie de evaluare. Dosarele se pot depune în continuare și după data limită. Dosarele depuse după data de 28 august 2017 se vor recepționa la CIC, urmând a fi evaluate în cadrul sesiunii de selecție pentru Trimestrul I al anului 2018. Evaluarea se va face până pe data de 8 septembrie 2017.

CJ Sibiu anunță că REZULTATUL evaluării din sesiunea curentă se va  publica  pe pagina de internet a Consiliului Județean Sibiu la data de 11 septembrie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare