Specialistii Muzeului Național Brukenthal demareaza in aceste zile lucrările de amenajare a apropiatei expozițiii “Aurul și argintul antic al României”
Proiectul, derulat în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României, București ii asteapta pe iubitorii de istorie dar si de arta in perioada 19.11.2014 – 18.01.2015.
Asa cum confirma surse din conducerea institutiei, expoziția adduce in prim-plan peste 1.000 de piese arheologice reprezentative, lucrate din aur şi argint, descoperite pe teritoriul României.
Prin intermediul acestor obiecte de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică, expoziția își propune să ilustreze perioadă de peste șase milenii, cuprinsă între Neolitic şi Antichitatea Târzie (mileniul al V-lea a.Ch. – secolul al VII-lea p.Ch).
Demn de precizat, la realizarea acestui proiect- avanpremiera la Ziua Nationala a Romaniei, au participat 32 de muzee din ţară, Muzeul Național Brukenthal contribuind cu 59 de piese (inventarul mormântului de incineraţie nr. 1 de la Tilişca şi cel al mormântului gepidic M3 descoperit de la Miercurea Sibiului).

