Pe vremea romanilor, barza era socotită o pasăre sfântă… Multe credinţe populare se leagă de această înaripată: aduce primăvara, aduce noroc casei unde îşi face cuibul, poate prevesti norocul, ori starea sănătăţii. Să nu mai vorbim de celebra legendă conform căreia barza aduce pe lume copiii.
Ei bine, există, în România un mic rai al berzelor: Cristian, judeţul Sibiu. Acolo unde localnicii sunt cei dintâi care sunt vestiţi că vine primăvara: prin zborul rotat al berzelor care se întorc acasă, fidele şi nerăbdătoare… Iar zilele acestea sătenii au avut această bucurie: să primească primii soli ai primăverii, pe care, de altfel, îi consideră ca şi „copiii satului”.
Şi nu întâmplător, nu puţini dintre cei ce cunosc locul spun că aici oamenii sunt mai buni, mai iubitori. Sub pavăza frumoaselor înaripate, cărora le-au confecţionat cuiburi de fier şi chiar un azil. Pentru ca le iubesc si nu mai pot concepe satul fara fratia lor, berzele rănite sunt găzduite la „spitalul bărzesc” *(unde sunt îngrijite aproximativ 20 de zburătoare), amenajat chiar intr-o gospodarie particulara.
Unele berze au aici şi cipuri şi pot fi monitorizate chiar şi în timpul călătoriilor. Aşadar, primăvara e aproape: Cristianul îşi primeşte berzele înapoi…

