Cu părul nins, cu ochii mici
Şi calzi de duioşie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.
…
Căta la noi aşa de blând,
Senină şi tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viaţa ei trecută.
De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte… (Ştefan Octavian Iosif)
Dinaintea unei astfel de ipostaze, nu rezisti. Ti-aduci aminte dintr-o data, de inceputurile acelea fermecate care descuiau cu cheia glasului sau, al BUNICII, fiecare poveste… „a fost odata”. Te-ntorci in sat, in copilarie, acolo, acasa lA BUNICA si ti se umple inima cand vezi ca… nu visezi. ca esti undeva (nu oriunde), in Marginime, si satul cu bunele si mumele ii acasa la el, in linistea sfanta a sarbatorilor, in rugaciunile lor, in fetele lor blande, de-ti sunt leac la orice…
Imaginea asta a fost surprinsa in biserica la Gura Riului, la zi de sarbatoare. Priviti si iubiti… si asa, bunicile va vor convinge ca aici ii GURA RAIULUI.
Priviti si… nu va saturati! Prin ele, Doamne, lumea ai luminat si tii, Doamne, satul viu, intreg si la locul lui…
sursa foto: Gura Râului (Bocca del Rio)
