20 de ani. Ce varsta frumoasa! Varsta la care prima dragoste te inalta printre stele, cand primul fior le da foc talpilor sa fuga la intalnire si lumina gandului sa scrie iubitei intaia poezie… azi am 20 de ani! O, Doamne, cand au trecut?! (si ce-as mai vrea sa am in buletin…acesti ani!) si, totusi, am 20 de ani! Frumosi!
20 de ani: cat o VIATA! Anii in care am stat de vorba cu toti presedintii Romaniei, pe Majestatea Sa Regele Mihai si membrii Casei Regale… i-am cunoscut si, dincolo de cuvinte si functii, i-am vazut ca OAMENI. Am facut zeci, sute de interviuri cu nume celebre precum maestrii Eugen Sarbu, Eugenia Moldoveanu, George Balint, Dorin Teodorescu, Orazio Baronello, Anda-Louise Bogza, marele Leonard Doroftei… actori, politicieni, (sic ate alte personalitati!) sute de primari, ministri, sportivi… Si fiecare in parte au lasat o urma. Dincolo de cuvantul scris si de vocea din reportofon, Fiecare a lasat adanc, o lectie in inima mea. Am vazut crime, copii orfani, criminali, inchisori, batrani care nu au dupa ce bea apa, artisti, am vazut, insa, si cum, dintr-un reportaj sau interviu, poti trage un semnal de alarma, poti da o speranta, poti da sansa unei vieti…! Poti fi OM prin cuvant…
Am inteles ca scrisul poate fi nu doara “ARMA”, ci si MANA de AJUTOR… am mers cu roaba si cu caruta, am urcat muntii si am batut satele in lung si in lat, ca sa cunosc ROMANUL. La el acasa. Am mers la Casa Regala, dar si prin lanul de porumb, prin nameti, am fost la incendii, am fost in sali de operatie, am mers prin livezi, la concerte, sau in marile sali de spectacol. Si, culmea, nu am obosit niciodata. Ba, dimpotriva. Am inteles ca altfel nu as putea trai.
Am inteles ca profesia asta pe care am ales-o (sau poate, m-a ales ea pe mine, nu stiu) nu o faci intre orele 7.30 si 16.00. Meseria asta o faci O VIATA. 24 de ore din 24. Nu are program sau ritm anume. Are puls. Si nu are odihna.
Si am ales sa scriu asta azi, aici, acum: pentru ca azi implinesc 20 de ani de MASS-MEDIA. Am facut zeci, sute de ziare- la oras si la tara, am lucrat in televiziune si… am predat jurnalism. Mai bine spus, am avut norocul sa pot preda, sa indrum mintile unor copii fragezi, dintr-un sat catre cea mai frumoasa si, poate cea mai grea meserie. Jurnalistul e ca un altfel de medic. Pentru societate. Sau, un soi de dascal sau sfetnic. Si toate la un loc.
Si scriu acestea nu ca sa ma laud. Nicicum, ci ca sa fac socoteala… si sa vad cate mai am inca de facut; pentru ca profesia de jurnalist nu se termina. De aici nu te pensionezi decat daca nu iti place. In JURNALISM nu se negociaza, se DEDICA.
Si va scriu voua, stimati cititori pentru ca voua va dedic cuvantul meu. Pentru ca, daca nu cunosti ce se intampla in jurul tau, daca te tii departe de actul de cultura, daca te inchizi in tine si nu vrei sa vezi lumea, te stingi si e pacat. Si ca voi toti sa fici aici, cu noi, sa va bucurati, sa judecati, sa CUNOASTETI, noi suntem aici. Ca voi sa aflati totul, ca sa intelegeti ce, cum si de ce se intampla, sa aplaudati sau sa blamati. SibiuNews este prietenul vostru!
(Iertat sa-mi fie… nu puteam sa trec aceasta zi oricum. Si am scris aceste randuri din respect si dragoste pentru toti cititorii nostri. Din Sibiu si de pretutindeni)
