Obiceiul Moșilor la români continuă cultul arhaic al strămoșilor totemici, întâlnit în mitologia a numeroase popoare (la indieni – Pitarah, la romani – Manes şi Lares, la nord caucazieni – Narţi, la polonezi – Dziady, la bieloruși şi ucrainieni –Dedy). Moșii sunt cei care fac legătura între cer și pământ, sunt înțelepții mântuitori ai neamului.
Cuvântul „moş” se pare că este de origine tracă, deci avem de-a face cu un obicei precreștin de cinstire a morților, de o importanță foarte specială în calendarul popular, ținând cont că îi sunt consacrate aproape 20 de zile din an. Folcloriștii recunosc că unele dintre acestea, cele mai vechi, nu au nicio legătură cu calendarul religios, ci mai degrabă cu pragurile anotimpurilor: Moşii de Primăvară, Moşii de Vară, Moşii de Toamnă, Moşii de Iarnă; altele s-au suprapus peste sărbătorile creștine: Moşii de Arhangheli, Moşii de Crăciun, Moşii de Ispas, Moşii de Joimari, Moşii de Sânpetru, etc.
În aceste zile se credea că cerurile sunt deschise, că sufletele morților vin acasă și, pentru a se întoarce de unde au plecat, li se aduceau ofrande ritualice bogate în alimente și băutură. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, obiceiul a fost atestat atât în mediul rural cât și urban, în zilele de Moși organizându-se adevărate petreceri în aer liber, cu lăutari și bună dispoziție, după cum aflăm de la Iulia Gorneanu. Dintre toate acestea, a ajuns până la noi doar împărțitul pomenilor pentru sufletele celor plecați. (sursa documentare: http://iuliagorneanu.ro/)
foto: Nicu Hoandră
