Era atat de indragit, incat iata a fost in stare sa nasca versuri. El, un tramvai de altadata!
Țara are lacrimi, pe o șină veche,
Ne mai trece timpul, oamenii cei tari,
Și spre Păltinișul, fără de pereche,
Nu mai e tramvaiul către Rășinari.
Cine să mai meargă cu un tren de milă,
Când se trec la modă, doar bolizii mari,
Am puțină moarte și un fel de ciudă,
Nu mai e tramvaiul către Rășinari.
Pe Pârâul Ștezii, plânge puritatea,
Oamenii iubirii sunt ascunși și rari,
Parcă din durere, strigă demnitatea,
Nu mai e tramvaiul către Rășinari.
Of ce nebunie, veacul ne consumă,
Patimi schiloide, semenii avari,
Îngerii trezirii nu ne mai îndrumă,
Nu mai e tramvaiul către Rășinari.
S-a întors Șaguna în mormânt cu moaște,
Parcă să-și ferească osul de flecari,
Cei ce-n lașitate ne vorbesc a moarte,
Nu mai e tramvaiul către Rășinari.
Văd că e priveghiul păcii și-a luminii,
Prin Ardeal e raiul noilor avari,
Și-au furat o țară, și se îngroașă spinii,
Nu mai e tramvaiul către Rășinari.
Versuri scrise ca un recurs la memorie, de preotul Catalin Dumitrean.
Le citesti, iti amintesti, intelegi si, dintr-o data, il vrei inapoi. Pe el, tramvaiul de odinioara, cu tot cu povestile si plimbarile lui de neuitat.
Surse foto: Silviu Sintea, Iubesc Sibiul
