Eu sunt o biată, ieftină cămaşe,
Sunt o sumară haină populară,
De mii de ani de când mă îmbrăcară,
Eu sunt pudoarea plebei nevoiaşe.
Eu m-am pornit din câmp, de pe ogoare,
Din cânepa ce-au semănat ţăranii…
(Tatăl meu e unul Ioan al Anii),
M-a tors, în albe nopţi la şezătoare,
Cu grabnic spor, o ceată de neveste,
Din gura lor ştiu doine plângătoare
Şi-am învăţat cu firul de fuioare,
Din fiecare fus, câte-o poveste.
Am fost ţesută la război, în tindă,
Şi m-a cusut încet o fată mare,
M-a înflorit la mâneci cu mătasă
Şi mâna ei a izbutit să prindă
În arabescuri fine şi barbare
Toat-aşteptarea dulce de mireasă…
Ţiu minte, vezi, când am ieşit din casă
Şi când la horă-n vesela grămadă,
M-am prins întâi curată şi frumoasă,
Cum străluceam în albul de zăpadă…
Şi-n drumul greu, cum mă păştea duşmanul
Mi s-au vândut iţarii şi sumanul
Numai pe mine m-au iertat ciocoii…
Azi, cum mă vezi săracă, nelăută,
M-am zdrenţuit, sunt galbenă şi neagră,
Şi-n goana mea de toţi nepricepută
M-am pomenit netrebnică şi ruptă.
Dar totuşi poate-ţi mai aduci aminte
Că suptă-aşa de foame şi de boală,
Ca un drapel de-nfricoşată luptă,
Pe când era bătaia mea fierbinte,
Eu, sfârticată, tragică şi goală,
Am năvălit tranşeele nemţeşti
Am dat asalt, în câmp, la Mărăşeşti.
Cei mai multi dintre noi, atunci cand ni-i data fericirea sa vedem intr-un muzeu sau, si mai mult… sa vedem un semen de-al nostru ori mai multi… in straie romanesti ramanem uimiti… ne intrebam cand si ce maini dibace si mintea carui om luminat a fost in stare sa faca asa ceva… Privim, visam, si ne-ntrebam. Abia mai apoi realizam: in ii, camasi, catrinte, pasturi, dainuie inimile harnicilor de odinioara si ne stau de veghe…
Si pentru toti aceia, s-a nascut un imn. Cuvinte asternute, de-asemnea, cu sufletul, de Poetul Patimirii Noastre, din Rasinari (un loc in care traditiile stau temelie pana azi): Octavian Goga.
sursa foto: Ana Borca
