Rostul colindelor este de a-L aduce pe însuşi Dumnezeu în sufletele noastre: „Bucuria bună-i Doamne/ Când aştept pe Domn din cer/ Să pogoare pe pământ”. Colindele au la bază teme precreştine, ele sânt încărcate de simbolistica vechii religii solare, dar, peste care, s-a aşternut, cu vremea, haina curată a creştinismului.
Dar ştiaţi că acest frumos obicei de Crăciun- colindatul, a fost, pe vremuri, interzis ?
Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi de sărbătoare sfântă, cum este Crăciunul, a fost Oliver Cromwell.
Conform Enciclopediei Crăciunului, scrisă de Gerry Bowler, primele colinde le avem încă din secolul al IV-lea, la vremea respectivă fiind prezentate drept imnuri închinate Nașterii Domnului. Ele aveau titluri ca: Jesus refulsit omnium, de Hilarius din Poitiers, Veni redemptor omnium, de Hilarius din Poitiers, Veni redemptor gentium, de Ambrosius din Milano si Corde natus ex partentis, de Prudentius. Ele aveau un caracter solemn, exprimând mai degrabă adevăruri teologice de ordin superior, după cum precizează sursa citată.
Aflat într-o situaţie delicată, Joseph Mohr a scris trei piese pentru cor, cu acompaniament de chitară. Una dintre ele, intitulată „Silent Night, Holy Night”, este cântată şi astăzi în peste 180 de limbi.
Alte poveşti spun că în secolul al VII-lea călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. Prin anii 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis. Ei l-au decorat cu mere roşii, simbol al păcatului originar. În sec. al XII-lea, de Crăciun, brazii se atârnau în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.
La primii creştini sărbătoarea Naşterii Domnului era celebrată în luna septembrie, odată cu „Ros Hashana” (sărbătoare din calendarul iudaic). În secolul al XVI-lea, creştinii foloseau la ornatul bradului hârtie colorată, fructe şi multe dulciuri. Multă vreme, în sud-estul Europei, Crăciunul a fost o sărbătoare solstiţială. Oamenii celebrau o divinitate păgână, un zeu solar.
Termenul de „moş” indicând vârsta zeului adorat, care trebuia să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic. Peste sărbătoarea Crăciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la începutul mil. 1 î.H. zeul Saturn se celebra între 17 şi 23 decembrie).
În anul 264, Saturnaliile au căzut în data de 25 decembrie, iar împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare. În anul 320, Papa Iuliu I a specificat, pentru prima dată oficial, data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.
În 325, împăratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus şi a decis ca duminica să fie „zi sfântă”, introducând Paştele cu dată variabilă. Cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din sec. al XIX-lea. Alabama a fost primul stat din S.U.A. care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.
(*Sursa: www.agero-stuttgart.de)
În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, nu puţine sunt feţele bisericeşti care susţin că cel mai vechi colind n ortodoxie este cântarea « Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.
