Cât de importante sunt activitățile în aer liber pentru copilul tău

Importanța desfășurării activităților în aer liber pentru copilul tău

Copiii nu încetează niciodată să impresioneze cu energia – uneori, interminabilă – de care dau dovadă. Pentru a le putea da o ocupație, majoritatea părinților aleg să le cumpere micuților diferite jocuri cu care aceștia se pot delecta în casă, sub atenta supraveghere a adulților, pentru a nu se răni.

Totuși, un aspect foarte important trebuie luat în considerare, și anume felul în care activitățile în aer liber pot contribui la dezvoltarea copilului tău. Desigur, după o zi de muncă, orice părinte își dorește să vină acasă și să se odihnească, dar chiar și o plimbare de treizeci de minute poate fi benefică pentru micuțul tău.

Iată care este importanța jocului în aer liber pentru copii

Printre avantajele activităților în aer liber desfășurate de copilul tău, un loc de vârf îl ocupă beneficiile dezvoltării fizice. Fiecare părinte își dorește ca micuțul său aibă o dezvoltare fizică cât mai armonioasă. Plimbările, timpul petrecut în parc (în leagăn, tobogan, scrânciob etc.), mersul pe role sau cu bicicleta, toate acestea contribuie într-un mod benefic la dezvoltarea fizică a copilului tău. În primul rând, atunci când nu stă doar în casă, în fața televizorului, copilul expus bacteriilor sau virusurilor din aer. Și, deși sună a ceva înfricoșător, prin expunerea directă la acești factori, micuțul tău își formează sistemul imunitar. Medicii pediatri confirmă această informație, adăugând faptul că, decât să îi oferi copilului diferite suplimente alimentare și vitamine, mai bine îl scoți la aer curat, unde organismul lui va lupta singur cu factorii externi și, astfel, își va dezvolta imunitatea.

În același timp, mișcarea îl ajută pe copil să își dezvolte sistemul muscular și – totodată – oasele. Spre exemplu, mersul pe role sau pe bicicletă contribuie foarte mult la dezvoltarea mușchilor și a mobilității copilului. Pentru cei mici există chiar și role cu mai multe roți ajutătoare și biciclete fără pedale, ale căror roți sunt mult mai groase și al căror design este conceput în așa fel încât cel mic să nu fie supus niciunui risc. Așadar, pe lângă orele de odihnă, și mișcarea contribuie la dezvoltarea fizică a copilului tău. În urma activităților în aer liber, desfășurate în fiecare zi, acesta va deveni mai puternic și va căpăta o mai bună mobilitate și stabilitate.

Pe lângă avantajele ce țin de fizicul și sănătatea copilului tău, activitățile în aer liber îl ajută pe acesta să își dezvolte comportamentul, din punct de vedere emoțional și social. După câteva ore de joacă în parc, alături de ceilalți copii, acesta va învăța să relaționeze mai bine cu cei din jur și va fi mai receptiv la nevoile celorlalți (ceea ce, pe viitor, îl va transforma într-o persoană empatică). În plus, atunci când cel mic socializează, stima de sine și încrederea în propria persoană a acestuia cresc într-un mod considerabil. Activitățile în aer liber îl ajută pe copilul tău să învețe ce este spiritul de echipă, îi dezvoltă imaginația și creativitatea.

Așadar, activitățile în aer liber contribuie atât la dezvoltarea fizică a copilului tău, cât și la cea psihică și emoțională. În plus, acestea au un rol benefic chiar și pentru părinții, contribuind la reducerea nivelului de stres. Așa că, în locul petrecerii timpului în casă, ia în considerare ideea de a-ți petrece cât mai mult timp alături de copilul tău afară, în aer liber.

Sursa foto: shutterstock.com

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: