„Maiorul Marius Popenţa a devenit noul observator al Naţiunilor Unite si ofiţer de legătură UNMIK (Misiunea Naţiunilor Unite în Kosovo) KFOR”. Azi este profesor la Academia Forţelor Terestre din Sibiu…
Ce este azi Armata Română? Ce înseamnă să fii astăzi militar în Armata Română? Întrebări extrem de actuale, care provoacă speranţe, îndoieli, şi aşteaptă răspunsuri. Simple, dar sincere…
Ei bine, în preajma unei mari zile de sărbătoare, atunci când cu toţii ne înghesuim să ieşim să aplaudăm parada militară, încântaţi de sobrietatea uniformelor şi de trilul muzicii militare, am avut onoarea să realizăm un interviu cu unul dintre profesorii Academiei Forţelor Terestre din Sibiu: Colonelul Marius Popenţa. Un militar cu o carieră impresionantă, un exemplu pentru tânăra generaţie.
–Ce înseamnă, astăzi, să fii militar în Armata Română? Poate că pentru mulţi este o întrebare fără prea multă însemnătate, totuşi, dacă simţim şi trăim româneşte, avem nevoie de un răspuns…
-O întrebare bună, necesară. Lumea are nevoie să cunoască răspunsul, într-adevăr. Mai cu seamă într-o perioadă atât de plină de frământări şi îndoieli, să ştie, să ştim ce este dincolo de parada de Ziua Naţională, sau de ceremonialul de Ziua Armatei. Cu toate problemele care există, cu toate discuţiile în jurul a ceea ce promite sau nu generaţia de azi, baza noastră de selecţie este una extrem de bună. La noi vin vârfurile. Mai mult chiar, se vede un progres. Problema e în ce direcţie dirijăm progresul, performanţele şi eforturile tinerilor, să înţeleagă cât mai bine ce înseamnă Armata Română. Aici e cheia de boltă a educaţiei. Cei care vor să vină, care vin spre educaţia militară trebuie să fie conştienţi că aici au de a face în primul rând cu autodisciplina, nu cu disciplina impusă. E vorba de sacrificiul complex, pe care ţi-l asumi, de un regim anume, de renunţarea la intimitate, la o viaţă obişnuită… Şi ar mai fi încă multe de spus…
–Chiar vă rog. Ce ar mai fi de spus despre profesia de militar?
-Noi, aici, investim mult ]n calitatea tinerilor ca oameni, ca buni profesionişti, investim enorm în responsabilitate. Una este să devii manager de firmă, director de teatru, să ai acolo, câteva zeci de angajaţi, şi alta este să ai capacitatea, puterea să discerni când e vorba de viaţă şi moarte la propriu. Împarţi viaţa şi moartea, de decizia ta depinde viaţa sau moartea unuia sau mai multora. E cu totul altceva, mult mai profund.
În fine, cert este că cei care vin către noi trec printr-un întreg algoritm, prin teste extrem de exigente- psihologice, medicale, probe sportive, filtrul mediilor de absolvire, pregătire intensivă, astfel încât să ne convinga că merită să intre în sistem, să urmeze o carieră în domeniu.
Şi, dincolo de toate acestea, trebuie să fie conştient de un lucru primordial.
-Care este acesta?
–A fi militar nu e o meserie. Nu intri la ora 7 sau 8 şi ieşi la ora 15, bucuros că… „ai scăpat” de o zi de muncă. Militar este un modus vivendi. Militar devii şi eşti o viaţă. 7 zile pe săptămână, 24 de ore din 24. Nu spui că te-ai plictisit şi te-apuci de altceva. Armata nu oferă o meserie, ci o carieră, o viaţă. Un destin, mai bine spus. Te confunzi cu uniforma, o trăieşti. Şi tu şi familia şi apropiaţii. Şi ei se modelează după cariera ta, înţeleg şi acceptă sacrificiul şi felul tău de a trăi ca militar.
–Vorbiţi cu patos. Cum s-ar spune, puterea exemplului… Tocmai de aceea, îmi permit să vă întreb: dumneavoastră cum v-aţi ales această carieră?
–Nu aş putea să spun că a fost vorba de o tradiţie de familie… deşi am avut doi fraţi ai bunicii care au luptata pe front. La 14 ani am ales, aşa, pe aripile vârstei, să merg la Liceul Militar de la Alba Iulia. Poate dorinţa de aventură, de a fi altfel, „vraja” uniformei… curând, însă am înţeles că ăsta mi-este drumul. La absolvirea liceului, când a fost să aleg, am ales infanterie, am ajuns la vânători de munte. Azi, îi învăţ pe alţii să devină militari şi vă spun sincer că, dacă aş da timpul înapoi, tot asta aş alege. Ca să rămân în acest univers minunat care înseamnă Academia Forţelor Terestre.
-Ştiu că aveţi o carieră impresionantă, cu rezultate deosebite, dar şi că aţi fost şi în teatrele de operaţiuni. Ce vi s-a părut acolo cel mai greu? Care este lecţia învăţată acolo?
-Da, am fost în Kosovo şi în Afganistan. Am văzut cum arată moartea, am văzut oameni răniţi, am văzut curaj, sacrificiu, militari- foştii mei studenţi extrem de bine pregătiţi. Am văzut şi am înţeles limitele vieţii şi morţii şi ce înseamnă armata dincolo de ţintele în care tragi la ciclurile de pregătire. Dar cred că cel mai provocator este să pregăteşti viitori militari, să îi formezi, să le dai forţa şi pasiunea pentru o carieră militară. Să poţi să fii mândru de ofiţerii care ies din mâna ta. Şi să te bucuri când vezi cât de hotărâţi sunt cei care vin să dea admitere la Academia Forţelor Terestre. Le pui în mână un destin, o responsabilitate, o armă, un fel de a fi. Îi modelezi.
-Vorbiţi cu dragoste, pot spune nu doar despre carieră, în sine, dar şi despre tânăra generaţie…
–Am toate motivele. Mă bucur să lucrez cu tineri conştienţi de ceea ce fac, muncitori, performanţi. Şi aş vrea să subliniez că nimic din ceea ce ei fac şi demonstrează nu este în zadar. În primul rând, din perspectiva faptului că, la absolvirea anilor de studiu, care nu sunt deloc uşor de trecut, au asigurat un loc pe piaţa muncii şi au format un caracter puternic, demn. Pentru că se ştie, ARMATA, nu înseamnă uniforma, muzica militară şi pasul de defilare. Înseamnă mult, mult mai mult. Înseamnă totul, până la sacrificiul suprem.
–În finalul discuţiei, vă rog să transmiteţi un mesaj tocmai tinerilor care poate, se gândesc să devină viitorii studenţi ai dumneavoastră.
-Am spus şi repet: Militar eşti sau nu eşti. Militar presupune o carieră, un mod de viaţă, în care principiile de viaţă sunt sănătoase, sunt la locul lor şi nimic nu le poate zdruncina. Armata e frumoasă. Este totul sau nimic.
