Classics for Pleasure incepe astazi!

Festivalul Classics for Pleasure programează, în perioada, 11-16 august, 7 spectacole, cu 400 de artiști invitați.

Una dintre cele mai titrate pianiste din lume, Elisabeth Leonskaja, va concerta în deschiderea Classics for Pleasure MusicFest, luni, 11 august. Melomanii au ocazia să asculte un maestru al pianului, care va interpreta un concert integral Beethoven, alături de Orchestra Sinfonietta, dirijată de maestrul Horia Alexandrescu.

În 12 august, tot la Thalia, Camerata Regala, orchestră de cameră aflată sub înaltul patronaj al Principelui Radu de România, va interpreta Anotimpurile de Vivaldi și Serenada de Ceaikovski. Miercuri, 13 august, pe scena sălii de concerte va avea loc o producție îndrăzneață – opera comică într-un singur act “Gianni Schicchi”, de Giacomo Puccini. Kah Chung Wong (Singapore), câștigător al Premiului I la Concursul Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti 2013, va dirija Orchestra Simfonică a Filarmonicii Sibiu, într-un spectacol programat în 14 august și în care solist va fi o tânără speranță a scenei românești, violoncelistul Andrei Ioniță, în vârstă de doar 16 ani.

Biletele pentru concertele de la Sala Thalia s-au pus deja în vânzare, atât online, pe eventim.ro, cât și la casa de bilete a Sălii Thalia.

Prețul unui bilet nu trece de 20 de lei, același preț pe care îl practică și Filarmonica de Stat din Sibiu, în cadrul celei de-a treia ediții desfășurate la Sibiu a festivalului de operă Classics for Pleasure. Pentru elevii cu vârsta de până la 18 ani, accesul este gratuit. Pensionarii au o ofertă dublă la Classics for Pleasure – cei care vor achizitiona un bilet pentru un concert la Sala Thalia vor primi, automat, o invitație cu loc pentru concertele din Piața Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare