Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu, în numele şi pe seama Consiliului Județean Sibiu şi a celor 21 de unităţi administrativ-teritoriale din zona 1 Sibiu, în data de 3 august, ora 12.45 urma să semneze Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale în zona 1 Sibiu, cu firma declarată câștigătoare în urma derulării procedurii de achiziție publică.
„Ca urmare a înaintării plângerii prealabile de către Asocierea Iridex Group Import Export Bucureşti Filiala Costineşti – S.C. Servicii de Salubritate Bucureşti, în temeiul prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.101/2016, procedura de încheiere a contractului este suspendată de drept.
Transmitem sibienilor faptul că atât Consiliul Județean Sibiu, A.D.I. ECO Sibiu cât și instituțiile subordonate, respectă partenerii contractuali, îndeplinește cu bună credință obligațiile contractuale, dar manifestă toleranță zero în privința nerespectării clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale de către potențialii parteneri și totodată nu acceptă ca interesele economice ale acestora să primeze înaintea intereselor cetățenilor.
Totodată conform principiului „LEGEA ESTE SUVERANĂ”, acționăm cu responsabilitate în vederea asigurării legalității acțiunilor întreprinse, precum și în obținerea de valoare pentru banii publici cheltuiți, bani publici care primează în detrimentul intereselor private ale unor entități din mediul privat.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu (ADI Eco Sibiu), autoritatea județeană prin care s-a implementat proiectul, a răspuns plângerii prealabile a Asocierii Iridex Group Import Export Bucureşti Filiala Costineşti – S.C. Servicii de Salubritate Bucureşti și a arătat toate motivele pentru care aceasta este neîntemeiată și i-a somat ca până azi la ora 11.00 să retragă această plângere, în caz contrar va uza de dreptul de a solicita despăgubiri.
În plus, deşi la acest moment există hotărâri irevocabile prin care oferta unui anumit operator economic care a avut calitatea de ofertant a fost declarată neconformă, pentru a preîntâmpina pe viitor încercarea de fraudare a intereselor sibienilor, va fi înaintată plângere penală pentru suspiciune de săvârşire a unor infracţiuni de fals şi uz de fals, neputând să admitem faptul că o aşa-zisă „greşeală a unui funcţionar de la poştă” şi o „ştampilă defectă” pot crea premizele formulării în termen a unor contestaţii.
Totodată aşteptăm cu real interes soluţionarea de către organele de cercetare penală a sesizării din oficiu transmise de Curtea de Apel Alba Iulia cu privire la suspiciunea de fals care planează asupra unor înscrisuri depuse în cadrul ofertei unui alt ofertant participant la procedura de atribuire, deşi nici această soluţie nu poate influenţa rezultatul licitaţiei publice, întrucât oferta respectivă a fost declarată în mod irevocabil ca fiind neconformă.
În concluzie, asigurăm sibienii de faptul că nu vom permite ca drepturilor lor să fie încălcate ca urmare a nerespectării prevederilor legale de către toți factorii implicați în procedura de atribuire a Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale în zona 1 Sibiu precum și că vom acționa în limita prevederilor legale pentru a sancționa orice acțiune întreprinsă cu rea credință”, se precizează într-un comunicat remis de președintele CJ Sibiu, dna Daniela Cîmpean.
Sursa foto: stiri.covasnamedia.ro

