COMANDANTUL CENTRULUI ÎNTRUNIT DE ANALIZĂ ŞI LECŢII ÎNVĂŢATE – JALLC, MONSANTO – PORTUGALIA, DIN CADRUL COMANDAMENTULUI ALIAT PENTRU TRANSFORMARE AL NATO, la … Sibiu! Iată de ce!

 

În data de 29 mai 2014, gl. bg. dr. Mircea MÎNDRESCU, comandantul Centrului Întrunit de Analiză şi Lecţii Învăţate – JALLC, Monsanto – Portugalia, din cadrul Comandamentului Aliat pentru Transformare al NATO, a vizitat Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” .

Cu această ocazie, distinsul invitat a avut oportunitatea de a vizita baza logistică a instituţiei şi, de a realiza schimburi de idei preţioase cu cadrele didactice care contribuie la formarea viitorilor ofiţeri din Forţele Terestre.

așa cum se precizeaza într-un comunicat remis de conducerea institutiei, finalul vizitei a fost dedicat studenţilor, cei care prin multitudinea de întrebări adresate, au dovedit că sunt extrem de interesaţi de organizarea şi funcţionare diverselor structuri din cadrul NATO.

Adresăm sincere mulţumiri domnului general de brigadă, pentru faptul că a avut amabilitatea să efectueze această vizită în instituţia noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare