CONSILIUL CONCURENȚEI A DECLANȘAT O INVESTIGAȚIE PE PIAȚA SERVICIILOR DE PAZĂ

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a patru companii care activează pe piața serviciilor de pază: SGPI Security Force SRL, TMG Guard SRL, Ambasador Group Security SRL și Team Force Security SRL.

Inspecțiile s-au derulat în cadrul investigației privind o posibilă înţelegere anticoncurenţială și/sau practică concertată în cadrul procedurilor de achiziții publice organizate de diferite autorități din România.

Autoritatea de concurență a analizat o serie de proceduri de atribuire organizate din 2020 și până în prezent, de autorități și/sau entități contractante diverse, precum Transgaz, Universitatea din București, Compania Națională a Infrastructurii Rutiere RA, RA Aeroportul Iași, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Astfel, Consiliul Concurenței suspectează, pe lângă potențiala împărțire de piață și o posibilă coordonare a politicilor comerciale în ceea ce privește prețul de achiziție. În același timp, investigația vizează și eventuale înțelegeri privind modul de folosire a subvențiilor primite pentru angajarea de personal. Ca urmare, Consiliul Concurenței analizează dacă astfel de practici au condus la manipularea procedurilor de atribuire a contractelor publice pe piața serviciilor de pază.

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor.

Achizițiile publice reprezintă un domeniu prioritar, de-a lungul timpului Consiliul Concurenței derulând numeroase cazuri referitoare la trucarea licitațiilor de către operatori economici participanți la procedurile organizate de autorități publice. Astfel, companii din diverse sectoare (energie, servicii IT, construcții, produse lactate, servicii de pază) au fost amendate pentru trucarea unor licitații organizate de instituții precum Ministerul de Interne, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR), Romgaz, Transgaz,  Complexul Energetic Oltenia, Romsilva.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Brukenthalul în prim-plan internațional cu Simpozionul „Ars et Historia” – ediția a IV-a

Muzeul Național Brukenthal anunță desfășurarea celei de-a patra ediții...

La Compagnie Zali aduce… ARTĂ LA TRAPEZ, în spectacolul BALANS, pe scena FITS 2026

Un spectacol de trapez zburător este o experiență captivantă...

Face satul de rușine: Rășinăreancă reținută pentru FURT!

La data de 05 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Alte articole

În cinstea Europei, la Sibiu: Spectacolul „Europa Cântă și Dansează”, organizat de CJCPCT Cindrelul-Junii Sibiu

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii”...

Adicții, presiune socială și lege: ce au învățat liceenii din județul Sibiu de la Cristi Danileț

Programul „O comunitate pentru sănătatea mintală”, inițiat de Consiliul Județean Sibiu și...

Pledoarie pentru fondurile europene. Declarația unui primar din județul Sibiu

„În 2018, fiind consilier local, am propus conducerii orașului...

Accident cu victimă pe Strada Dealului din Sibiu

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu intervin în aceste...

Istorie, arheologie, cultură,… cunoaștere: Expoziția „Biserica Evanghelică din Sibiu: arheologie și istorie”

Muzeul Național Brukenthal, Parohia Evangelică C.A. din Sibiu, Institutul...

Din aceeași categorie

Categorii populare