„Șuieră și nu striga / Să răsune ulița/ Să audă mândruța/
Mândruța și mândrele/ Ochii și sprâncenele.
De n-ar fi ochi și sprâncene ? N-ar mai fi păcate grele/
Dar ochi și sprâncene sunt/ Și-ăstea mă bagă-n pământ.
În pâmânt, maică-n pământ / Unde n-am fost de când sunt… (Strigături de ceată)
Aşa cum ne încredinţează doamna Maria Grancea, întâi, de Crăciun, la Avrig, fetele-s… cerute de feciori, de la gazda fetelor, la Ceată. Căci nimeni nu s-abate de la datul străbun, c-ar fi păcat… Fetele pun ciucurii și țidroanele – pregătite din zilele din urmă în șezătorile fetelor – în pălării, trec împreună cu feciorii „proba jocului” și apoi pleacă la joc la gazda feciorilor. Gazda fetelor îi primeşte așa cum se cuvine. Așa se-ntâmplă la fiecare ceată şi-aşa se întâmplă în partea locului, din veac!!!
În a doua zi de Crăciun, cu toții îmbracă straiele strămoşeşti și merg la biserică – unde au a colinda toate cetele – și joacă, apoi, împreună, după-amiază în piața din centrul localității, cumu-i obiceiul.
Încă o mărturie că la Avrig, unde oamenii îs trudnici dar şi buni români, din tată-n fiu, TRADIŢIA e lege… Şi asta umple… inima oricui!!!
Demni de laudă aşa buni păstratori de dat străbun!!!
