Porumbul, a fost adoptata aproape ca o planta nationala si a facut istorie pe plaiurile mioritice. E auriu si-mbelsugat si luce in hambar dar ai habar ce-i cu trecutul lui?
Milenara cereala provine din America Centala (Aztecii o cultivau si o pretuiau precum aurul).
Primii europeni ce au vazut porumbul in insula Cuba in anul 1492 au fost mariunarii lui Cristofor Columb in prima lor expeditie. Ei au fost cei ce l-au adus la noi pe continent.
In Europa, insa, porumbul şi-a pierdut rolul sacru, devenind hrana de baza a saracimii, pentru care grâul si pâinea erau bunuri de lux.
Spaniolii si portughezii au adoptat primii porumbul, apoi acesta a cucerit regiunile sarace din Italia, îndeosebi Sicilia, unde „polenta”, cum era botezata mămăliga, era singura hrana a familiilor nevoiase.
Porumbul începe sa fie cultivat si în ţara noastra, mai întâi în câmpiile Banatului, aproximativ prin anii 1580-1600.
Prin 1700, culturile de porumb erau deja extinse în toate regiunile de câmpie din provinciile româneşti. Şerban Cantacuzino, domn al Ţării Româneşti între 1678 si 1688, îndeamna boierii sa semene porumb „spre hrana norodului celui prost, cât si spre hrana dobitoacelor”.
Este considerat planta saracilor, acestia adoptandu-l ca aliment de baza.
Pe teritoriul vechii Dacii s-a folosit de mii de ani mamaliga de MEI, insa odata cu aparitia porumbului care are un gust mai bun si este mult mai hranitor iar productiile sunt mult mai mari, meiul si-a pierdut intaietatea.
Chiar si numele de „malai” ce era atribuit MEIULUI si-a pierdut intelesul initial, fiind transferat la faina de porumb pe care o cunoastem noi azi.
Denumirea de „porumb” i-a fost atribuită datorită faptului ca boabele sunt preferatele pasării numită „porumb” sau „porumbel”, din latinescul „palumbes”.
sursa foto: Cira Vasile
