Curățenie de primăvară la Târnava. Implicare, spirit civic, rezultate…

O nouă ediţie a campaniei de curăţenie generală organizată de autorităţile locale din Târnava a fost, în mod cert, o reuşită sută la sută.

 

Sub genericul „Pentru o comună şi o viaţă mai curată!”, aproximativ 200 de persoane s-au adunat sâmbătă, 6 aprilie 2019, în centrul localităţii, pentru a lua parte la un eveniment deosebit de important pentru mediul înconjurător şi în acelaşi timp pentru a trage un semnal de alarmă acelor cetăţeni care încă nu au înţeles că trebuie să păstrăm curăţenia în comună la fel ca şi în casa noastră.

Sub coordonarea directă a primarului Pleiner Norbert şi respectiv a viceprimarului Păpară Ioan, în cele patru ore de activitate au fost strânşi aproximativ 50 de saci de deşeuri (hârtii, ambalaje, crengi, pet-uri sau cauciucuri).

„O acţiune foarte reuşită, la care nu mă aşteptam să avem un număr atât de mare de participanţi. Le mulţumesc pe această cale tuturor care au înţeles că localitatea Târnava este a noastră, a tututor! La sfârşitul acţiunii societatea de salubritate Eco-Sal a ridicat sacii rezultaţi în urma campaniei”, a declarat mulțumit, primarul Pleiner Norbert.

Autoritățile mulţumesc pe această cale numeroşilor participanţi care au înţeles să dea dovadă de spirit civic: voluntari de pe strada Văii şi Fântânilor, angajaţi ai primăriei, consilierilor locali Biri Adrian și Ungur Gavril, echipa SVSU, beneficiari de ajutor social, precum şi elevilor şi cadrelor didactice de la ciclul primar şi gimnazial după cum urmează:

Ciclul primar:

Clasa pregătitoare A – înv. Răduț Laura-Luciana; 
Clasa pregătitoare B – înv. Popa Maria-Laura; 
Clasa I B – înv. Medeșan Diana; 
Clasa a II-a – înv. Gorgenyi Emilia-Camelia; 
Clasa a III-a A– înv. Țălnariu Daniela; 
Clasa a III-a B – înv. Joldiș Elena; 
Clasa a IV-a A– înv. Puiber Dorin; 
Clasa a IV-a B – înv. Marcu Rodica și d-na educatoare Cipariu Georgeta.

Ciclul gimnazial:

Clasa a V-a – dir. Fulop Eva; 
Casa a VI-a A – dir. Rusu Cristina; 
Clasa a VI-a B – dir. Sărășan Ioan; 
Clasa a VII-a – dir. Frîncu Cristina 
Clasa a VIII-a – elevii au fost însoțiți de dl director Pop Corbea-Ioan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare