VINERI, 7 APRILIE, ORELE 19:00 / SÂMBĂTĂ, 29 APRILIE, ORELE 19:00, la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu: „Damen Vals”. Un spectacol după D.R. Popescu, de și cu Ioana Blaga Frunzescu.
Creația artistică prezintă povestea unei femei ce işi sacrifică viaţa şi fericirea pentru persoanele cele mai dragi ale sale, mama şi sora, ambele suferind de boli incurabile. Aducerile aminte şi regretele sunt stările ce-i guvernează viaţa solitară. Climaxul este atins de amintirea tânărului pe care l-a iubit – numit de ea Frumosul Philip şi de la care aştepta o simplă invitaţie la vals – ce o face să radieze, dar doar pentru un scurt moment, realitatea neîndurătoare întunecându-i din nou gândurile. O reprezentaţie emoţionantă, derulată în mai puţin de o oră, susţinută de o actriţă ce are capacitatea de a se plia pe stările contradictorii în care singurătatea aruncă orice fiinţă raţională.

