Moşneag senin, eu tâmpla ta curată
O cer pe veci nădejdii mele pază.
Din soarele copilăriei mele
Pe fruntea ta mai licăreşte-o rază.
În suflet simt cum negura se sfarmă
Şi se-mpleteşte albă dimineaţă
Când ochiul tău în inimă-mi coboară,
Topind încet cetatea ei de gheaţă.
Azi, ca un sfânt dintr-o icoană veche,
Blând îmi răsai cu faţa ta blajină,
Cu zâmbet bun, cu ochi cuminţi şi limpezi,
Strălucitori de lacrimi şi lumină.
Cu tine-aduci atâtea nestemate
Din îngropatul vremilor tezaur,
Şi amintirea-n ţara ei mă poartă,
Cu pas încet, în carul ei de aur… (Dascălul, de Octavian Goga)
În imagine, Învățătorul Ioan Ban, soția sa, Elena, cei doi copii și nora lor, Maria Șerb, în 1902.
A fost pentru poienari un fel de sfânt. Pînă în 1947, când au venit comuniștii, fotografia învățătorului Ioan Ban Dascălu a fost ținută pe holul principal sau în cancelaria școlii din Poiana Sibiului. I se spunea Dascălu’ (iar soției sale, Dăscălița) și era fiul preotului Ban, zis și Popa Jude. Ioan Ban Dascălu a fost titularizat în post de Andrei Baron de Șaguna şi a școlit 34 de clase cu elevi din Poiana Sibiului. Școala din Poiana Sibiului avea 440 de elevi, cea din Ocna Sibiului – 457, iar cea din Săliște, în 1858, avea 406 elevi, după cum aflăm dintr-o postare de pe pagina Poiana Sibiului Satul Vlasinilor.
Demn de apreciat, Ioan Ban a fost membru ASTRA și unul dintre cei mai respectați dascăli ai Ardealului. Le dădea elevilor următoarele calificative (conform cataloagelor păstrate în arhive): „foarte mulțumitoriu“, „mulțumitoriu“, „destulitoriu“ sau „nedestulitoriu“. Iar de la 1880 – „foarte bine“, „bine“, „îndestulitoriu“, „neîndestulitoriu“.
Oameni care au fost… Și între ei, la loc de cinste, una dintre FRUNȚILE LUMINATE ale Mărginimii, care a legănat, la rându-i, mințile, copilăria și visele a generații de prunci. Să primim în inima și-n gândul nostru această amintire…
Sursa foto: Poiana Sibiului Satul Vlasinilor
