Am descoperit recent o mică şi plină de seva înţelepciunii legendă… despre dascăli. Aşa cum se zice că au fost creaţi în vremuri imemoriale… vorbe ce dau la iveală imaginea unui ideal… portretul pe care ar trebui să-l purtăm cu noi toată viaţa… Şi pentru care, peste timp, ar trebui să ţină seama cei ce ţin frâiele învăţământului ş-ale legilor româneşti…
Ia luaţi aminte!
„Când Dumnezeu a creat cadrul didactic, a chemat toţi îngerii şi i-a întrebat: -Cum ar trebui să fie un cadru didactic ?
Îngerii i-au dat mai multe răspunsuri:
-Să -i iubească pe copii!
-Să rămână mereu elev , învăţând continuu pentru a transmite învăţăceilor lui cunoştinţe actuale şi de valoare!
-O fiinţă care să rămână veşnic tânără, amabilă, întelegătoare, modestă, creativă şi corectă!
-Să aibă cele trei perechi de ochi: cu o pereche să vadă în timp ce scrie la tablă sau citeşte, cu alta să vadă tot ce se întâmplă în jurul lui, iar cu ultima, să se poată uita la elev când acesta este obraznic şi trebuie să-i spună : ,,Te iert, altădată să nu se mai întâmple !’’
-Să poată preda când copilul îi este bolnav acasă sau el însusi suferă de vreo boală !
-O fiinţă care, deşi uneori firavă, este în stare să stăpânească prin tact pedagogic şi talent un grup mare de învățăcei, fiecare având propriile idei, aspirații!
Când a auzit aceste răspunsuri, Dumnezeu le-a spus îngerilor:
-Acestei fiinţe, care primeşte atât de puţin şi dă sau i se cere atât de mult, mai trebuie să-i adăugăm ceva !
-Ce ? au întrebat toţi îngerii în cor.
Dumnezeu le-a răspuns:
-Lumină, multă lumină, pentru ca flacăra cadrului didactic să nu se stingă niciodată !”
sursa foto: www.anies.ro
