De Bobotează: 15.000 de sticle şi 10 butoaie de câte 500 de litri cu aghiasmă mare pentru sibieni

Marele praznic al Botezului Domnului (6 ianuarie) va aduna și în acest an mulțimi de credincioși la slujbele religioase din cadrul programului liturgic și duhovnicesc de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu și la tradiţionala slujbă organizată în Piața Mare.

 

Sfânta Liturghie va fi oficiată de la ora 9.00 la Catedrala Mitropolitană de un sobor de preoți și diaconi condus de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Potrivit anunţului oficial din partea Mitropoliei Ardealului, la ora 11.45 va avea loc procesiunea spre Piața Mare, iar de la ora 12.00, pe scena din Piața Mare va fi oficiată slujba de sfințire a apei, cu participarea tuturor preoților de la bisericile din oraș.

Pentru credincioși au fost pregătite nu mai puţin de 15.000 de sticle de 0,5 litri cu aghiazmă mare, iar în Piața Mare vor fi așezate 10 butoaie de câte 500 de litri fiecare pentru slujba de sfințire.

Concret, vor fi împărțiți credincioșilor 12.500 de litri de aghiazmă mare în total, cantitatea fiind aproximativ egală cu cea de la sărbătoarea Bobotezei din anii trecuți.

 

Foto: Basilica.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare