O poveste de demult spune ca, la facerea lumii, nemurirea s-a rugat de Dumnezeu sa o lase pe pamant…
-Cum sa te las, nemurire, intr-un loc unde totul e muritor?
-Pune-ma, Doamne, unde oi stii dumneata mai bine, se ruga nemurirea, hotarata.
Ei, si d-atunci… colindele romanilor sunt vii si nevatamate, caci ele sunt trupul nemuririi…
An de an, la ceasul cand asteptam Craciunul, dam binete vesniciei, cantand si ascultand colinde…
Cerurile s-o grait
Din apus la rasarit
Un prunc mic o izvodit
Si pa pamant o zanit
Din urat facut frumos
Si curat din pacatos
Coborat-a cerul jos
Intr-un cuvant luminos
Si pe noi ne-o radicat
De-a dreapta ne-o asazat
Inc-o data laudat
Fie binecuvantat.
Sursa foto: descopera.ro, www.sibiu-turism.ro
