Azi e mare praznic imparatesc, Joia Inaltarii Domnului la Cer, ultima zi in care s-au mai inrosit oua, incheind astfel ciclul sarbatorilor pascale. Oamenii se saluta cu „Hristos s-a Inaltat!/Adevarat s-a Inaltat!”, depun flori pe mormintele eroilor si impart de pomana pentru sufletul mortilor din neam. In Calendarul Popular al romanilor, sarbatorea se numeste „Ziua de Ispas” iar legenda spune ca Ispas a fost de fata la Inaltarea Domnului, martor la ridicarea sufletelor mortilor, ca era un om vesel si credincios.
De aceea, toti oamenii incearca de Ispas sa fie bine dispusi si, totodata, sa-si pomeneasca mosii si stramosii, ale caror suflete se inalta in aceasta zi la ceruri. Obiceiul poarta numele de „Mosii de Ispas” si presupune pregatirea si impartirea de daruri ritualice aduse mortilor. Se impart de pomana placinte, lapte, paine, ceapa verde si rachiu, iar ciobanii dau si primesc miei si cas. In aceasta perioada se credea ca cerurile sunt deschise, ca sufletele mortilor vin acasa, iar pentru a se intoarce de unde au plecat au nevoie sa li se aduca ofrande bogate in alimente si bautura. Pana la sfarsitul secolului al XXI-lea, obiceiul a fost atestat atat in mediul rural cat si urban, in zilele de Mosi consemnandu-se mari petreceri in aer liber, cu lautari si buna dispozitie, precum si targuri de fete, unde tinerii veneau sa se veseleasca, iar fetele iti scoteau zestrea la vedere. Era ziua in care calusarii isi incepeau jocul, cutreierand satele romanesti pana de Rusalii… Dintre toate acestea, a ajuns pana la noi doar impartitul pomenilor pentru sufletele celor plecati.
Tot in Ziua de Ispas oamenii isi luau masuri de aparare impotriva sufletelor ratacitoare, care, neputandu-se inalta la ceruri, „se stricau”, adica deveneau strigoi sau moroi, spirite malefice terifiante, periculoase pentru comunitate. Astfel, in noaptea premergatoare Ispasului, oamenii culegeau plante cu proprietati apotropaice (alun, leusten, nuc, paltin), impodobeau cu ele casa , gospodaria si mormintele, le purtau in san sau se incingeau cu ele. In unele zone, ziua de Ispas era considerata si o sarbatoare a campului, a holdelor si a fanului. In „Poezia de ritual si ceremonial din Marginimea Sibiului” Amalia Pavelescu vorbeste despre un obicei numit „Cantecele de Ispas” in care un alai format din fete imbracate in rochii albe lungi, purtand cununi „de holda verde”, petrecute de feciori calare si lautari, strabateau cantand lanurile de la marginea satului, apoi porneau spre padure, unde „petreceau cu jocuri pana seara tarziu”.
Nu intamplator, Ispasul, sarbatoarea Inaltarii Domnului, are loc la 40 de zile de la Inviere, praznuindu-se, in fiecare an, intr-o zi de joi. Cu multiple semnificatii simbolice, legate de cele ale patratului si ale crucii, cifra 4 este des intalnita: ea reprezinta cele 4 Evanghelii, 4 colturi ale lumii, 4 anotimpuri , 4 faze ale Lunii, 4 stalpi ai universului, cele 4 vanturi… Numarul 40 este numarul asteptarii, al pregatirii, al incercarii si al pedepsei: David a domnit 40 de ani, la fel si Solomon; legamantul lui Noe urmeaza dupa 40 de zile de potop; Moise a fost chemat la Dumnezeu cand a implinit 40 de ani si ramane 40 de zile pe Muntele Sinai; Iisus predica 40 de luni, evreii necredinciosi primesc pedeapsa de a ratacii 40 de ani in pustie, Iisus este dus la Templu dupa 40 de zile de la Nastere, Invie din morti dupa 40 de ore si se Inalta la Cer dupa 40 de zile. Tot 40 de zile se crede ca ramane sufletul mortului pe pamant, inainte de marea trecere… (cercetator Iulia Gorneanu)
Un mesaj de suflet, o privire înapoi, către origini și moșteniri ce nu trebuie uiate în scrin.
O altfel de urare, la ceas de praznic mare, din partea Complexului Național Muzeal ASTRA.
