Relicte ale unor ritualuri magice de fertilitate și belșug situează Sărbătoarea Armindenului sub semnul unei străvechi divinități a vegetației, substitutul ei fiind reprezentat printr-un un pom curățat de crengi și împodobit cu flori și spice de grâu (Arminden) sau prin ramuri înfrunzite, puse cu scop apotropaic la intrarea în curte, în casa, în grajdul animalelor.
În unele sate, se împodobesc cu crengi de mesteacăn porțile caselor unde sunt fete de măritat, obicei păstrat mai cu seamă azi, în sate din Ardeal, din Țara Făgărașului în zilelele de Rusalii. În alte părți, se organizează adevărate serbări câmpenești iar oamenii poartă la ei frunze de pelin pentru a alunga strigoii, ielele și duhurile rele.
Copacul lui Mai și semnificația ramurilor verzi
Așa cum povestește Iulia Gorneanu, una dintre păstrătoarele de taine adânci ale culturii noastre populare, chiar dacă obiceiul „Armindenul” vine din străvechime, se regăsește și în povestirile creștine care evocă prigonirea lui Iisus. Se spune că atunci când oamenii lui Irod începuseră să omoare copiii, puneau câte o ramură verde la poartă pentru a știi de unde să continue măcelul. A doua zi însă, la toate porţile caselor au apărut crenguțe înverzite, iar Irod n-a mai ştiut unde să-l caute pe pruncul Iisus. În satele noastre creanga poartă numele de „Steag”, „Sânjor”, „Prepeleac”, „Armindean”, „Lemn” sau „Stâlpar”, este tăiată întotdeauna de un bărbat şi, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, constituie „un substitut al zeului vegetaţiei, protector al vitelor, cailor şi holdelor semănate”. În unele zone, se ridică în mijlocul satului un copac sau o prăjină împodobită, amintind de cultul străvechi al arborilor totemici. Vorbim, de fapt, despre o reprezentare arhaică a unui prototip universal – „Pomul Vieţii”. I se mai spune și „Copacul lui Mai” sau „Arbore de Mai” și, prin confecționarea lui, omul are posibilitatea de a participarea la reînvierea vegetaţiei, a vieții și a lumii.
Ziua Bețivilor
„Ziua de Arminden” sau „Ziua Pelinului” se sărbătorește în Transilvania, Banat, Bucovina şi Moldova la 1 mai, în Ţara Lăpuşului de Rusalii, iar în Muntenia şi Oltenia îndeobște pe 23 aprilie, de Sângiorz. În toate aceste locuri, pe lângă împodobirea cu ramuri verzi, Armindenul aducea și organizarea de petreceri câmpenești la care se bea vin roșu amestecat cu pelin, pentru schimbarea sângelui şi apărarea de boli. În vechime, cea mai temută dintre ele, ciuma, putea fi alungată doar în această zi și numai cu frunză de pelin: Frunză verde de pelin / Iată-ne la Armendin,/ Beau mesenii şi mănâncă,/ Şi de ciumă nu li-i frică! (S.Florea Marian,1899). Ziua este considerată „începătorea verii” și se ține pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor, pentru ca oamenii „să intre cu sănătate în vară”. Astăzi se bea vin roșu cu pelin pentru a fi “puternic și rumen în obraji”. Pentru că, de multe ori s-a întrecut măsura, i s-a mai spus (pe lângă „Ziua Pelinului”) și „Ziua Bețivilor”, după cum precizează marea păstrătoare de tradiții pe iuliagorneanu.ro .
Magia pelinului
De ziua lui, pelinul se poartă la pălărie, la brâu sau în sân, se pune la icoană, la fereastră, în aşternuturi, și sub prag. Folcloriștii dar și cei care țin încă vii leacurile din bătrâni spun că pelinul este o plantă magică, apotropaică, folosită frecvent în farmacopeea populară. Cules de descântătoare la date și ore bine definite, în locuri tainice și într-un cadru ritualic consacrat, pelinul vindecă frigurile, durerile de stomac, de cap, de măsele, tusea, umflăturile, bolile de ochi, precum și stări ce nu pot fi explicate precum „luatul din Căluș” sau „luatul din Rusalii”. Fermecătoarele fac din el mături, pentru a le folosi ulterior la „vrăjile de întors ursitul” și de „alungat boala”. Acesta nu trebuie confundat cu „pelinul-de-mături”, numit și „pelinul-de-pureci” sau „pelin-prost”, din care oamenii fac mături pentru a-și mătura casele.
foto: iuliagorneanu.ro
