DOAMNE, FRUMOS A MAI FOST! Au înflorit cu rost FLORILE OLTULUI. La AVRIG!

 

Atâta lume adunată
Nici cerul n-a văzut vreodată.
La joc, cântec și port frumos,
C-ar fi venit și Domnul jos.

S-a umplut centrul Avrigului de lume venită să trăiască și să simtă bucuria cântecului și jocului străbun, să vadă frumusețea portului și a obiceiurilor. Au fost aplauze, au fost emoții, au fost fotografii, filmări, îmbrățișări. A fost o sărbătoare pe care Cerul ne-a dăruit-o cu timp frumos căci știe El câtă muncă și câtă zbatere și câte lacrimi uneori stau în spatele și în baza unor astfel de evenimente. „Am făcut șase luni, Doamna, de repetiții pentru 3 minute pe scenă, minute de parcă au fost secunde”, îmi spuneau fetițele din cea mai mică grupă a „Purtatei Avrigului” care au urcat prima dată pe scenă cu atât de multe emoții deși… mi le-au dat mie de câte ori ne-mbrățișam. Înmulțiți emoțiile astea cu sutele de dansatori urcați pe scenă în aceste două zile și veți vedea de ce ziua și seara și noaptea au fost atât de frumoase. Florile Oltului ediția 45 s-a încheiat, ne pregătim deja pentru ediția 46. Mulțumim din suflet tuturor : oaspeți, artiști, spectatori, echipelor de intervenții diverse care ne-au sprijinit, voluntarilor, vecinilor din zonă care ne-au răbdat și nu în ultimul rând publicului care a fost mai numeros ca niciodată. Cu plecăciune, noi, echipa de organizare”.

Așa împărtășește doamna Maria Grancea bucuria și… sufletul festivalului Florile Oltului, care iată, de bune decenii, înflorește cu atâta cânt, joc, lumină și mai cu seamă… tradiție, la AVRIG.

Încă o ediție, încă o sărbătoare, din calendarul profund al României frumoase, gata să ne aducă aminte comorile autentice, oamenii frumoși cu toate ale lor… Acolo unde comunitile nu tac de dragul arșiței sau al vacanței, acolo unde viața se trăiște și se învață cu Tradiție, cu moștenire din bătrâni, cu harul celor ce știu să păstreze tezaurul național așa cum se cade.

 

 

 

Sursa foto: Grancea Maria 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare