Peste 300 de atleţi şi maratonişti participa sâmbăta şi duminica aceasta la cea mai spectaculoasă cursă de alergări montane din România. Conform www.bunaziuafagaras.info , traseul stabilit include cele mai înalte culmi ale Munţilor Făgăraş: Vârful Negoiu (2.535 m) şi Vârful Moldoveanu (2.544 m).
Concursul este, de altfel, foarte popular în rândul celor mai buni alergători montani si tocmai de aceea adună la start numeroase si performante echipe de alergători din România, Polonia, Ungaria, SUA sau Germania. Dintre atleţii romani ar fi de remacat participarea a doi fraţi (Ştefan) din Avrig.
Deasemenea, de mentionat ca s-au inscris in competitie si alti alergători foarte buni din Braşov, Codlea, Rupea sau Zărneşti.
Potrivit sursei citate, ediţia de anul trecut a fost câştigată într-un timp record de şapte ore şi 58 de minute de zărneşteanul Ionuţ Găliţeanu.
Organizatorul Florin Baraş precizeaza ca aceasta competiţie se desfăşoară în trei runde: X1, adică o cursă mică de la Lacul Bâlea spre vârful Moldoveanu, X2, adică de la Lacul Bâlea spre vârful Negoiu, şi 2X2 – cursa mare – de la Lacul Bâlea spre vârful Moldoveanu, Vârful Negoiu şi retur. Traseul mare are o lungime de 46 de kilometri şi 4.000 de metri diferenţă de nivel.
Sursa foto: www.insport.ro

