După succesul înregistrat cu sondajul ”Care este cel mai frumos oraș din România?” și sondajul ”Care este cel mai frumos oraș din România(categoria sub 30.000 de locuitori) ?”, lansăm sondajul ”Care este cea mai frumoasă localitate rurală din România?”
Așa cum spunea Lucian Blaga, ”veșnicia s-a născut la sat”. Satele românești vor rămâne mereu perlele cu care să ne mândrim, niște locuri unde regăsim mereu veșnicia sufletului românesc, locurile de taină ale înţelepciunii şi hărniciei lăsate moştenire…
Care este cel mai frumos sat din România?
Ei bine, lista propusă de iniţiatorii de la onlinereport.ro conţine numeroase sugestii precum satele Gârda, Marginea, Runcu, Cotnari, Dâmbovicioara, Cârlibaba, Ciocăneşti etc. Nu lipsesc însă două vestite sate de poveste ce-şi duc traiul pe târâmuri sibiene…
Sibiel (în germană Budenbach, Biddenbach, în maghiară Szibiel) este o localitate în județul Sibiu, Transilvania, România. Aparține de orasul Săliște. Începând cu data de 16 iulie 1973 satul Sibiel, alături de alte 13 localități, se declara, experimental, sat de interes turistic denumit „sat turistic”.
Demn de luat în seamă, Sibielul este viul păstrător al meşteşugurilor transmise cu sârg din generaţie în generaţie: fierăria, potcovăria, tâmplăria, torsul, ţesutul, cojocăria, dar şi prepararea ţuicii şi a vinului de mere ori coacerea pâinii şi a cozonacului pe vatră. Însă, reprezentativ pentru localitate este înclinaţia ţăranilor de aici pentru pictatul icoanelor pe sticlă, Nicolae Suciu fiind unul dintre maeştri acestei îndeletniciri. Dăinuitoare la lumina celebrului muzeu dedicat icoanelor pe sticlă iniţiat de preotul Zosim Oancea.
Localitatea are o populaţie de aproximativ 450 de locuitori, şi face parte din cele zece aşezări ce compun oraşul Sălişte- capitala Mărginimii. Situată de-a lungul râului omonim, care străbate satul de la vest la est, (aşa cum aflăm de pe www.sibiul.ro) cetatea Sibielului a fost identificată de către unii cercetători ca fiind castrul Salgo, atestat documentar la 1322.
Tot în rândul noilor propuneri pentru desemnarea celui mai frumos sat din România se regăseşte şi… mirifica Dumbravă a Sibiului, „casa” satului satelor, acolo unde sălăşluieşte Muzeul Satului- cel mai mare muzeu în aer liber din Europa care în 2013 a aniversat jumătate de veac de existenţă.
Sondajul se va încheia în data de 10 aprilie 2014. Onlinereport.ro va scrie şi va publica un amplu articol de prezentare despre localitatea câştigătoare.
Precizare importantă! Se poate vota o singură dată de pe un IP și de pe un calculator – există un filtru dublu pentru voturi: pe IP-uri și pe cookies

