E DE BINE! Creștere de peste 60% a traficului de pasageri la Aeroportul Internațional Sibiu

 

În primele patru luni (ianuarie, februarie, martie, aprilie) ale anului 2017, interesul pasagerilor pentru rutele operate de la Aeroportul Internațional Sibiu a crescut simțitor! Totul se reflectă în indicatorii statistici de trafic aerian.

 

Astfel, potrivit datelor confirmate de conducerea AIS, în lunile ianuarie, februarie, martie, respectiv aprilie- ale anului 2017, a fost înregistrat un număr total de 137.612 de pasageri îmbarcați-debarcați, transportați pe curse internaționale regulate. Concret, asta presupune o creștere de 61% față de aceleași luni ale anului 2016, când au fost înregistrați un 85.453 pasageri îmbarcați-debarcați, transportați pe curse internaționale regulate.

Așa cum transmit oficialii aeroportului, trendul ascendent a debutat încă de la începutul anului și s-a menținut până sfârșitul lunii aprilie. Astfel, în luna ianuarie creșterea înregistrată a fost de 73%, în februarie 59%, în martie 58%, respectiv în aprilie 56% față de aceleași perioade ale anului 2016.

Demn de precizat, în prezent, Aeroportul Internațional Sibiu conectează direct Sibiul cu orașe din Spania – Madrid, Italia – Milano, Germania – Dortmund, Memmingen, München, Nürnberg, Stuttgart, Austria – Viena, Marea Britanie – Londra și în sezonul de vară cu Turcia – Antalya, cursă charter.

În topul destinațiilor care au atras cei mai mulți pasageri din regiune, în intervalul ianuarie – aprilie 2017, se află München, Londra și Stuttgart.

Dezvoltarea aeroportului din Sibiu, a fost și este cu certitudine una constantă și firească, având în vedere potențialul de trafic al zonei și al regiunii. Apreciem că această evoluție pozitivă a aeroportului sibian se va menține și pe parcursul anului 2017.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare