Locurile frumoase nasc oameni frumoși. Nu-i așa?!
„Acum doi ani (când eram pe clasa a-VII-a) am participat la Olimpiada „Universul cunoașterii prin lectură ediția a-III-a”, faza județeană, pentru că mi-am dorit să văd câtă… cunoștință am. Cu pregătirea oferită de d-na profesoară Morar, care în prezent nu mai predă la fosta mea școală, am reușit să reprezint județul nostru, împreună cu încă o coleg[, la faza națională.
În urmă cu câțva ani, am mai participat la concursul „Cangurul”, în limba română, la noi în școală.
Anul trecut, fiindcă d-na dirigintă s-a îmbolnăvit, am făcut orele de limba română cu d-na profesoară care predă limba engleză. Ne-a pus să facem scurte poezii cu câteva cuvinte alese de dânsa. A mea a fost una dintre cele mai reușite poezii… Dar nu am acordat atenție, așa că nu mai am făcut poezii. Până acum căteva săptămâni, când mă aflam la Biblioteca Lada de Breaslă, unde admiram noile fotografii primite ca donație (în cadrul proiectului Bibliotecii Județene ASTRA ”Spune-mi o poveste despre satul tău”). Astfel că mi-a venit ideea să fac niște poezii inspirate de unele fotografii de acolo.
Nu am mai publicat nimic, nici nu am moștenit pe nimeni…
În 12 septembrie în acest an o să încep clasa a-IX-a la liceul Stephan Ludwing Roth, Mediaș, profil Științele Naturii.
Îmi place să învăț și să creez lucruri noi.(mai ales ce ține de știință, istorie, geografie, și de curând îndrăgesc IT- partea de hardware).”
Aceasta este, pe scurt, povestea unui puști isteț din Biertan- Emi Coldea. S-a împrietenit, de-a lungul copilăriei și adolescenței cu ideile frumoase, cu cuvântul, cu versul și cu dorința. Scrie și face lucruri frumoase. Și prin ce face, dăruiește și bucură. Și poate fi… un exemplu.
El și cei asemeni lui trebuie încurajați și susținuți. Mult succes, copil frumos.
Roțile
Stând ca niște bătrâni,
Sprijiniți de casă,
Uitându-se spre ogoare
Amintindu-și vremurile de odinioară
Pe care s-au învârtit
zi și noapte.
Dar acum îl văd pe stăpânul lor,
Comod și relaxat,
În niște ciudățenii mari, motorizate
Având grijă de pământul pe care
Se rostogoliră ele odinioară.
Lacătul
Este întuneric.
Mii de oameni stau
Uitându-se la o ușă care
E închisă cu un lacăt mare și greoi.
Din spatele acelei uși, se văd prin crăpături, mici raze de lumină.
Puțini se încumetă să caute cheia, aflată chiar lângă ușă.
Dar unii mai curajoși , își iau inima-n dinți
Și bucuroși că au găsit cheia, deschind lacătul și merg spre lumină.
Lacătul se închide în urma celui care trece spre lumină. De ce? Pentru că cei care-și doresc cu adevărat să iasă la lumină, depun eforturi în căutarea cheii. Iar cei care vor să ajungă la lumină, dar nu se obosesc să caute cheia, vor rămâne pentru totdeauna în întuneric.
