Dorul este focul care arde speranţele, dorinţele, durerile…, iar cenuşa care rămâne reprezintă amintirile. (Octavian Paler)
Dor cu dor, teseau fecioarele in alte vremi. Respirau dor padurile si pasunile si ogoarele, pe cand taranii erau plecati la oaste. Dorul crestea in crucile “de samnata” cusute cu migala si lacrimi de sange pe ii si camasi… Dorul acle sentiment cat o “fantana cu apa vie” din care s-au nascut atatea poezii si cantece si hore… din dor s-a plamadit si fluierul si naiul… DORUL. Acel “inexplicabil” simtit in pumnii stransi din durere, in sarutul aprig ori sfios, in lacrimi, in pasul ranit al bunicului singur…
S-ar putea spune ca dorul ni-I noua, romanilor sangele care ne curge prin vene.
DOR, doruri: 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. Locutiune adverbiala- Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).
DOR ~uri n. 1) Sentiment de melancolie produs de dorința de a vedea pe cineva sau ceva drag; alean; nostalgie. ~ de părinți. 2) Suferință din dragoste; dorință de a revedea persoana iubită. A duce ~ul. 3) Gust de mâncare (sau băutură); poftă. ~ de cireșe. 4): În ~ul lelii la întâmplare; într-o doară. /<lat. Dolus (www.webdex.ro)
sursa foto: Poiana Sibiului Satul Vlasinilor
