A venit baba din munţi,
Peste râuri făcând punţi
Şi a prins spunând poveşti,
Flori de gheaţă la fereşti.
Numeroase sunt gândurile dar și… lecțiile pe care ni le dă sau ni le inspiră IARNA… Citiți și luați aminte…
Are să ne întrebe iarna ce am făcut vara.
Iarna se îndulcesc perele acre.
Dacă vara te plimbi o zi, iarna flămânzeşti zece.
Pe iarnă n-o mănâncă lupul.
O vorbă bună poate încălzi trei luni de iarnă.(proverb japonez)
Omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car.
Bătrâneţea este iarnă pentru cei ignoranţi şi vremea secerişului pentru cei înţelepţi.(proverb idiș)
Ghicitori din bătrâni…
Totu-i îngheţat în drum,
Florile-s pe geam acum,
În sobă focul trosneşte,
Spune, ce anotimp este?
(Iarna)
Cine vine cu steluţe
Albe-n frunte
Dinspre munte?
(Iarna)
De zăpadă câmpul e acoperit,
Nu mai stă ninsoarea.
Cine a venit?
(Iarna)
Cine-i meşter iscusit
Şi cu iarna a venit
Şi-n fiecare dimineaţă
Îmi pictează flori de gheaţă?
(Gerul)
Pe fereastră prinde flori
Şi-n obraji lasă bujori.
(Gerul)
Cine pune peste noapte
Un pod zdravăn peste ape?
(Gerul)
Tot cu vârfu-n jos
Creşte, mereu creşte,
Soare-l dă jos!
Gerul îl ocroteşte!
(Ţurţurul de gheaţă)
Când nu e zăpadă
Doarme în ogradă,
Dar când ninge-afară
Cu copiii zboară.
(Sania)
Are tălpi, n-are picioare,
Fuge iute doar la vale,
Iar la deal, urcă agale.
(Sania)
Cu ea iarna sus în deal
Vin iute nu am habar,
Pe zăpadă alunec tare,
Nimeni nu ne stă în cale?
(Sania)
Albă şi suleimenită
Când urâtă, când iubită;
Vara nu vor să mă vadă,
Iarna toţi mă-nbrăţişează.
(Soba)
Sursa foto: Popa Silviu


