Eveniment aniversar dedicat Marii Uniri la Sibiu: “Expoziţia MARI SIBIENI PENTRU MAREA UNIRE”

LECȚIE IMPRESIONANTĂ DE ISTORIE, la Biblioteca ASTRA.

 

Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire ne oferă tuturor prilejul de a cunoaşte atât importanţa evenimentului din 1 Decembrie 1918, cât şi personalităţile şi contribuţia Sibiului în făurirea idealului național.

Expoziţia MARI SIBIENI PENTRU MAREA UNIRE este prima expoziţie dedicată Marii Uniri, ce are loc la Sibiu, fiind organizată de Asociaţia culturală pictor Octavian Smigelschi în colaborare cu Biblioteca Judeţeană ASTRA, Arhivele Statului – Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal şi Asociaţiunea ASTRA fiind cofinanţată de Consiliul Judeţean Sibiu, expoziţia urmând a fi vernisată apoi la Bistriţa și în alte localități.

“Expoziţia care va avea loc la Sibiu, având un titlu generic, adună în maiestuoasa sală festivă din Biblioteca ASTRA numeroase documente, fotografii şi piese ce au aparţinut marilor personaităţi care au adus o contribuţie enormă în realizarea momentului de la 1 Decembrie 2018. În premieră vor fi expuse documente istorice şi piese personale ale lui Iuliu Maniu şi a nepotului acestuia Ionel Pop, unul dintre notarii Unirii. Totodată vizitatorii vor putea vedea numele sibienilor care au participat din partea oraşului Sibiu la Alba Iulia acum 100 de ani” ne-a declarat Alexandru Constantin Chituţă, curatorul expoziţiei.

Piesele ce pot fi văzutecu această ocazie provin din colecţia Arhivelor Statului – Sibiu, Biblioteca Judeţeană ASTRA şi din colecţii particulare, subliniind şi sugerând importanţa conlucrării şi apropierii în spirit de comuniune şi frăţietate aidoma celor care au ales ca, prin altruismul și iubirea lor de țară, să facă așa încât noi, cei de acum, să trăim într-o ţară unită, mândă de înaintașii săi.

 

Biblioteca Judeţeană ASTRA

Sala festivă, corp A,

Vineri 18 mai 2018, ora 12:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare