EVENIMENT: Concert aniversar Gustav Mahler – ”Simfonia a IX-a”la Filarmonica sibiană

 

În 2020, alături de Beethoven îl sărbătorim, în 2020, și pe Gustav Mahler, de la a cărui naștere aniversăm 160 de ani. Joi, 30 ianuarie 2020, Filarmonica de Stat Sibiu a programat pentru publicul sibian un concert simfonic în care va putea fi ascultată ”Simfonia a IX” de G. Mahler, o lucrare foarte rar cântată pe scenele muzicale din România.

 

Evenimentul va avea loc la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, joi 30 ianuarie 2020, acesta fiind organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

 

 

Gustav Mahler reprezintă apogeul şi, în acelaşi timp, sfârşitul Romantismului, perioadă caracterizată prin exacerbarea emoţiilor şi printr-un balans permanent între stări paroxistice antagonice, care trec cu repeziciune de la depresia profundă la extazul mistic. În plan muzical, aceste idei au fost însoţite de o expansiune gigantică a aparatului orchestral şi a formei. Concepţia sa estetică are puternice conotaţii autobiografice, urmărind exprimarea prin muzică a unei viziuni personale asupra lumii, existenţei şi condiţiei umane. Mult timp principalele sale surse de inspiraţie vor fi muzica militară, cea populară şi fascinaţia naturii.

Așa cum consideră criticii de specialitate, cea de a IX-a simfonie continuă procesul de identificare cu spiritul postromantismului, prin intermediul revenirii la muzica instrumentală, acumulând însă și experiențele anterioare, din simfoniile vocale. Dramaturgic, acest mod de abordare se simte încă începând de la asamblarea mai puțin obișnuită a mișcărilor. Despre această imagine de ansamblu, Rudiger Schenk apreciază că: “mișcările care sunt încastrate în această structură solicită sau anticipează, dar nu se completează.” Fără îndoială, gândirea lui Mahler merge aici mai departe decât în simfoniile precedente, lăsând în sarcina interpreților și ascultătorilor să definească această unitate în discontinuitate, care îi caracterizează lucrarea, idee ce se află la baza de monolit a întregului.

Joi, orchestra sibiană va fi condusă de cunoscutul și în același timp apreciatul dirijor maghiar Horváth Gábor. Născut în 1975 la Budapesta, Horváth Gábor este absolvent al Academiei de muzică „Franz Liszt” din Budapesta, secţia dirijat coral (1998) şi dirijat orchestră (2002), la clasa profesorilor Ervin Lukács şi Tamás Gál. Din ianuarie 2010 este director artistic al Orchestrei simfonice din Gödöllő.

În programul serii va mai putea fi ascultat ”Concertul pentru violă și orchestră” de Cecil Forsyth interpretat de violonistul Gabriel Silișteanu, membru al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat Sibiu. Gabriel Silișteanu a studiat viola în București și a absolvit Universitatea Națională de Muzică București în 2010. Și-a aprofundat studiile muzicale în Graz, Austria, la clasa profesorului Christian Euler și în Cluj, cu profesorul Sorin Gherbanovschi, șef al partidei de violă în cadrul Filarmonicii Transilvania.

Evenimentul face parte din Stagiunea 2019-2020 ”Beethovenescu”. 

Numai fericirile muzicale îmi dau senzațiade nemurire” (Emil Cioran).

 

asCULTă:

Cecil ForsythConcert pentru violă și orchestră

Gustav MahlerSimfonia nr. 9

Biletele pentru acest concert pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, Str. Cetăţii nr.3-5), de luni până vineri între orele 10:00-12:00 și 13:00-16:00 și online pe www.iabilet.ro. Prețul unui bilet este de 20, 30 sau 40 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare