EVENIMENT DE COLECȚIE: Octavian Smigelschi, cel mai important pictor transilvănean român, omagiat la Dumbrăveni

 

Asociaţia Culturală Pictor Octavian Smigelschi, în parteneriat cu Primăria Orașului Dumbrăveni, Muzeul Național Brukenthal și Liceul Timotei Cipariu din Dumbrăveni vă invită sâmbătă, la o serie de evenimente dedicate pictorului Octavian Smigelschi în localitatea Dumbrăveni, loc în care artistul a fost profesor de desen.

 

Seria evenimentelor intitulate sugestiv ”Octavian Smigelschi promotor al unității și al artei naționale” va debuta sâmbătă 17 noiembrie 2018 la ora 15:00, în fața Liceului Timotei Cipariu din localitate, unde va fi dezvelită o placă memorială. Apoi, la ora 15:30 va fi organizat vernisajul expoziției de artă monumentală în minunata Catedrală Armenească.

Ziua se va încheia cu un concert extraordinar de muzică populară și patriotică, intitulat Tinerețe, susținut de artista Oana Bozga Pintea, alături de dansatori ai legendarului Ansamblu Cindrelul- Junii Sibiului, pe scena Casei de Cultură a orașului Dumbrăveni.

Domnul dr. Alexandru Constantin Chituță, președintele Asociației Culturale Pictor Octavian Smigelschi și organizatorul evenimentelor, a declarat: ”La începutul acestui an cu o importanță deosebită – 100 de ani de la împlinirea Marii Uniri, Asociația Culturală Pictor Octavian Smigelschi, având sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, a început încă din luna ianuarie, seria evenimentelor dedicate artistului Octavian Smigelschi. Astfel că, în cadrul programului de restituire a creației artistului, am dorit cu ardoare să organizăm și o serie de evenimente cultural-artistice dedicate pictorului Octavian Smgelschi în orașul Dumbrăveni, localitatea în care, în perioada 1892-1911, a fost professor de desen. Ne bucurăm că, iată, vom marca prezența artistului la Dumbrăveni prin amplasarea unei placi memoriale de marmură, iar apoi prin vernisarea unei expoziții monumetale și a unui concert extraordinar. Dorim ca prin aceste evenimente să promovăm personalitățile culturale importante ale țării noastre care și-au adus un aport însemnat în construirea și realizarea României.”

 

            Octavian Smigelschi a fost cel mai important artist român transilvănean de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi primul deceniu al secolului al XX-lea, cu contribuţii excepţionale în pictura religioasă şi o operă laică programatic înnoitoare. Crescut în mediul multicultural al oraşului Sibiu, Smigelschi şi-a desăvârşit pregătirea artistică la Şcoala de desen de la Budapesta iar apoi şi-a cizelat maniera prin numeroase călătorii de studii la Munchen, Viena, Dresda, Berlin, Veneţia, Ravena, Florenţa şi Roma. Este o perioadă densă de acumulări artistice, comparaţii, sublimări şi căutări de drumuri noi. Privit din această perspectivă, procesul de modelare spirituală a pictorului are puternice conotaţii şi interferenţe europene, fiind un adevărat model de inter-culturalitate.    

Opera lui Octavian Smigelschi cuprinde un număr mare de lucrări ce acoperă toate genurile, de la portrete, peisaje, subiecate româneşti de la ţară, compoziţii simboliste, figuri animaliere, până la studii de costume şi draperii, şi chiar statuete din argilă, un fel de bozetii, utilizate în studiul costumului şi al drapajului. Dar capitolul ce l-a consacrat definitiv a fost pictura monumentală religioasă.

Pictura din catedrala mitropolitană din Sibiu, opera de căpătâi a pictorului, are un pronunţat caracter monumental. Personajele şi compoziţiile respiră o atmosferă de solemnitate, atitudinea lor vie şi caldă inspirând sentimentul păcii interioare.

Prin opera sa, în care a sintetizat spiritul apusean cu cel răsăritean Smigelschi a creat la Sibiu un stil propriu numit neobizantin.

Dispariţia timpurie, la doar 46 de ani, a împiedicat desăvârşirea potenţialului creator al artistului român. De altfel, activitatea desfăşurată în cea mai mare parte în mediul provincial, marginal atât faţă de Budapesta cât şi faţă de Bucureşti, îi limitase şi până atunci afirmarea.

Expoziţia „Octavian Smigeslchi (1866-1912) promotor al unității și al artei naționale” reuneşte pentru prima dată la Dumbrăveni cartoanele monumentale realizate de pictorul transilvănean în perioada 1902-1903 compoziţională şi prin dimensiunile nemaiîntâlnite în pictura românească, constituind un eveniment excepţional inedit pentru publicul din ţara noastră.

 

 

Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare