F.D.G.R. respinge cu hotărâre tendinţele de denigrare, amplificate în ultimele zile

 

 

„Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) a fost înfiinţat în decembrie 1989 şi este organizaţia prin intermediul căreia comunităţile cetăţenilor români de etnie germană îşi păstrează cultura şi tradiţiile specifice şi participă la viaţa politică din România. F.D.G.R. are un statut aprobat de către o instanţă din România, este reprezentat în parlament, în guvern şi în administraţia locală. F.D.G.R. a fost de la Revoluţie încoace partenerul de dialog al tuturor guvernelor României şi ale Republicii Federale Germania, constituind o adevărată punte de legatură între cele 2 state, fapt recunoscut de ambele ţări. F.D.G.R. a susţinut în mod activ faţă de autorităţile germane intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană şi în NATO.

Grupul Etnic German (GEG) a fost înfiinţat printr-un decret-lege (în 21 noiembrie 1940) al Statului Român, condus de Ion Antonescu, şi dizolvat de alt decret-lege, tot al Statului Român, în octombrie 1944. Aşa cum România şi poporul român şi-au asumat trecutul fascist al perioadei antonesciene, şi minoritatea germană din România îşi asumă anii 30 şi 40 ca o perioadă nefastă a istoriei sale şi regretă profund abuzurile şi crimele săvârşite de unii cetăţeni din rândurile sale.

Grupul Etnic German, înzestrat cu autoritate discreţionară asupra întregii comunităţi germane din România de către statul antonescian, şi-a însuşit în mod abuziv proprietăţi bisericeşti şi ale unor asociaţii ale minorităţii germane. Retrocedarea acestor proprietăţi, care au aparţinut comunităţilor şi nu unor persoane fizice, a fost solicitată de F.D.G.R., acesta considerându-se succesorul patrimonial al acestor asociaţii, ale căror proprietăţi au trecut în proprietatea GEG, în virtutea unor decizii discreţionare. Retrocedările au fost decise de Comisia specială care funcţionează pe lângă Guvernul României (şi nu la nivelul primăriilor!) în baza legislaţiei din ţara noastră. Conform datelor oferite de ANRP Comisiei Mixte Interguvernamentale Româno-Germane în 2016, F.D.G.R. a depus în total 136 cereri de retrocedare şi au fost emise 127 decizii, dintre care:

8 restituiri în natură,

3 propuneri de acordare de despăgubiri,

55 respingeri şi

61 redirecţionări sau renunţări.

Aşadar, pentru F.D.G.R. au fost emise 11 decizii de retrocedare şi nicidecum 80.000, cifră vehiculată în mod aberant în spaţiul public. Afirmaţia, că F.D.G.R. ar fi solicitat şi obţinut imobile care au aparţinut comunităţilor evreieşti din România reprezintă o minciună grosolană.

F.D.G.R. respinge cu hotărâre tendinţele de denigrare, amplificate, din pacăte, în ultimele zile în unele medii şi îşi rezervă dreptul de acţionare în instanţă pentru calomnie şi incitare la ură pe considerente etnice. F.D.G.R. a dovedit în existenţa lui de 27 de ani că duce o politică constructivă, proeuropeană şi proatlantică, pentru democraţie şi un stat de drept. Etnicii

germani din România sunt cetăţeni loiali ai ţării şi condamnă aceste manevre de dezbinare a societăţii româneşti”.

 

Acesta este textul integral al comunicatului transmis azi de conducerea FDGR, ca poziție față de acuzatțiile și declarațiile vehiculate în ultima vreme pe unele canale media și nu numai, cu accent clar denigrator.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare