– Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme a trecut
Şi de când m-am depărtat,
Multă lume am umblat.
-
Ia, eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le,
Troienind cărările
Şi gonind cântările… Și iată că, generoase, surprinzătoare, feerice, versurile lui Eminescu se odihnesc acum nu departe de Sibiu, la Porumbacu. Pe valea Porumbacului și în padurile din preajmă. Și-au găsit acolo sălaș, unde-au găsit de cuviință, unde zice-se, că-s oameni cu inimă mare și codri viguroși, născători de peisaje de vis.
Priviți cu atenție și lăsați-vă pentru câteva momente în voia visului… bucurați-vă de-așa mare și dalbă binecuvântare , cu vers și frumos- leac pentru orișice…
Imaginile au fost surprinse nu demmult și, dincolo de frăția cu versul eminescian, sau poate tocmai printr-nsa, confirmă cât de frumoasă ni-i țara…!
Sursa foto: Iubesc Sibiul