Festivalul Icon Arts revine la Sibiu. În zodia lui 10…

Ediția 2016 a Festivalului de Muzică Contemporană Icon Arts va sta sub semnul lui 10. Deși Festivalul se desfășoară, fără întrerupere, de 14 ani, anul acesta se sărbătoresc 10 ani de când proiectul a venit în Sibiu, dar și 10 ani de existență a Grupului Vocal Acapella, care va fi alături pentru producția principală, cantata Catulli Carmina de Carf Orff prezentată în primă audiție în România. Evenimentul va avea loc în perioada 21-31 iulie. 

 

10 concerte în 10 zile

așa cum anunța inițiatorii acestui impresionant proiect, devenit, iată, o frumoasă tradiție, în cele aproape două săptămâni de festival, vor fi organizate zece concerte de muzică clasică şi contemporană, cele mai mult dintre ele fiind programate la Sala Thalia din Sibiu. Ca şi în cadrul ediţiilor anterioare, va avea loc câte un eveniment muzical la Castelul Peleş din Sinaia, Biserica Evanghelică din Cisnădie, Biserica Evanghelică din Sebeș şi în cetatea de la Cisnădioara. Programul complet, în ordinea cronologică a concertelor, se poate consulta pe site-ul http://www.iconarts.ro/festivalul-icon-arts/program-2016/, iar biletele se achiziționează prin rețeaua Eventim.r și librăriile Humanitas.

 

Prima audiție în România

Evenimentul principal al Festivalului ICon Arts Celebrates! este programat în data de 29 iulie, de la ora 19.00, la Sala “Thalia” a Filarmonicii de Stat Sibiu, când va avea loc concertul “Anotimpuri. Vara – Catulli Carmina de Carl Orff”. Cantata Catulli Carmina va fi interepretată de grupul Acapella și ansamblul ICon Arts Percussion Group, condus de reputatul Mircea Ardeleanu – distins, în anul 2010, cu importantul premiu al Televiziunii Naţionale Elveţiene, pentru această producțe.

Distribuția e întregită de excelenții soliști: soprana Annemarie Condacse – care predă la Universitatea din Oklahoma și colaborează cu teatre de operă celebre și respectiv tenorul Andrei Lazăr, artist al Operei Române din București. La pian, interpretul și compozitorul Mihai Murariu – un tânăr talentat și foarte activ profesional, care semnează și aranjamentul muzical.

Concertul este găzduit în Festival cu sprijinul Consiliului Local Sibiu şi Primăriei Municipiului Sibiu, în cadrul proiectului “Anotimpuri.Vara”.

 

Icon Arts, după 14 ani

ICon Arts, organizat de către Exces Music și UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, înseamnă atât un curs internaţional de artă (Academia ICon Arts), cât şi un festival de concerte şi spectacole (Festivalul ICon Arts), susţinute de participanţii Academiei, dar şi de nume ale muzicii contemporane recunoscute la nivel mondial. Cele două părţi ale proiectului International Contemporary Arts se completează reciproc.

Mergând pe firul ideii ”Celebrates!”, începând din anul 2014 Festivalul a fost regândit, astfel încât fiecare ediție ”ICon Arts” să fie construită în jurul unor personalități importante, pe care să le sărbătorească prin concerte și evenimente speciale. Deși Festivalul ICon Arts se desfășoară, fără întrerupere, de 14 ani, ediția din acest an stă sub semnul lui 10: 10 ani de când proiectul a venit în Cisnădie/Sibiu, dar și 10 ani de existență a Grupului Vocal Acapella, care va fi alături pentru producția principală, premierea sibiană a cantatei Catulli Carmina de Carf Orff. 

 

*Parteneri 2016: Jeep România, Filarmonica de Stat Sibiu, Hotel Continental Forum, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Festivalul de Film Istoric Râsnov, Crama Balla Geza, Zetea Transilvania, Enjoy TV.ro, Centrul Irlandez de Muzica Contemporană

*Finanțatori: Programul Național ”Oportunități la Tine Acasă”. Concertul “Anotimpuri. Vara – Catulli Carmina de Carl Orff” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local și Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală.

*Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Târgu Mureș, Magic FM, Capital Cultural, Profil Cultural, Orasul meu, In Oras.ro, Stiri de Sibiu, Hermannstädter Zeitung, Tribuna, Turnul Sfatului, Ora de Sibiu, Sibiul.ro, Sibiu 100%, Mesagerul de Sibiu, cemerita.ro, Sibiuonline.com, Sibiunews.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare