Gările Sibiului, transpuse în imagini și… versuri. Cine sunt AUTORII?

Gara: „Martoră a tot ce pleacă și a tot ce vine, Dulce cu cei ce se iubesc, Rece cu cei ce port suspine, Trenul iar pleaca, Trenul iar vine. Mi-e frică de mine, mi-e teamă de tine, Gara din piatră, Gara cu sine…” Versuri așternute de Emil Bodi (un roman stabilit în Franța), inspirat fiind de fotografiile… francezului- sibian Louis Guermond, surprinse, firește prin gările Sibiului. Iată, chiar și acestea, nasc, din când în când, povești…

*Primul tren care a circulat pe aceste meleaguri – la inaugurarea caii ferate Copşa Mică–Sibiu – a intrat în Gara Sibiu la 11 octombrie 1872

şi a legat ţinutul cu principalele oraşe transilvane: Blaj, Mediaş, Cluj, Teiuş şi Oradea, dar şi cu capitale din vestul Europei: Paris, Viena, Praga etc.

# Până la sfârșitul secolului al XIX-lea s-au mai construit și alte legături feroviare către orașul Sibiu:

Sibiu–Avrig – finalizată la 13 septembrie 1892  și care urma să lege Sibiul de Brașov, prin Făgăraș. Din cauza dificultăților financiare și a neînțelegerilor cu privire la soluțiile tehnice ce urmau a fi adoptate, această legătură feroviară s-a realizat abia la 6 noiembrie 1908.

Sibiu–Râmnicu Vâlcea, prin Pasul Turnu Roșu, spre fosta graniță ungaro-română – pusă în funcțiune în 1897

Sibiu–Vințu de Jos – dată în exploatare la 25 noiembrie 1897 și care lega direct Sibiul de Calea ferată Arad-Alba Iulia, fără a mai trece prin Copșa Mică. Astfel, distanța pe cale ferată între Vințu de Jos și Sibiu a putut fi astfel de la 119 la 83 km.

Complexul feroviar Sibiu funcţionează astăzi cu trei staţii de cale ferată, depou de locomotive, atelier de reparat vagoane, secţii de întreţinere şi regulator de circulaţie pentru ordonarea activităţii în zonă.

Începând cu anul 1991, Regionala CF Braşov a salvat de la casare şi a restaurat doua garnituri de vagoane de epocă, pe care le-a destinat turismului feroviar. Prima, formată din patru vagoane de cale normală, a fost construita in perioada 1938-1940 la uzinele Astra Arad şi Ernesto Breda – Milano, Italia. Cea de a doua garnitură, compusă din patru vagoane de călători şi doua vagoane de marfa, construite între anii 1950-1956 la uzina Unio Satu Mare, a fost destinată turismului pe calea ferata îngustă Sibiu–Agnita. În perioada 1992-1998 au circulat 40-50 de trenuri de epocă anual, comandate pentru traseele pitoreşti: Sibiu–Râmnicu Valcea, Sibiu–Vinţu de Jos, Sibiu–Braşov, Sibiu–Cisnădie, Sibiu–Copşa Mică, Braşov–Întorsura Buzăului şi altele, aducând importante venituri.

foto: Louis Guermond

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare