În săptămânile premergătoare marilor sărbători, Piața volantă Transilvania își suplimentează programul de funcționare.
Această decizie a fost luată de către Consiliul Județean Sibiu împreună cu producătorii, având în vedere interesul crescut al cetățenilor de a se aproviziona cu produse agroalimentare locale și mai cu seamă… tradiționale, proaspete și de calitate, care pot aduce pe mese gustul Crăciunului din copilărie și din sat…
Potrivit unui anunț oficial, Piața Transilvania va mai fi deschisă atât vineri, 22 decembrie, precum și vineri, 29 decembrie, între orele 8-14.
Ca element de noutate, anul acesta, cumpărătorii dar și producătorii vor avea parte de o atmosferă cu adevărat încărcată de… gusul datinilor, deoarece nu vor lipsi colindele tradiționale aduse la Insula de Promovare a Tradițiilor de copiii din Arpașu de Jos și din Gura Râului, după cum urmează:
Vineri 22 Decembrie 2017, ora 10, elevii Școlii Gimnaziale „Viorel Cucu Paltinu” din comuna Arpașu de Jos, structura Arpașu de Sus, clasa a IV-a – învățător cordonator Dobrin Doina.
Sâmbătă 23 Decembrie 2017, ora 10, membrii corului de copii „Vox Cocertino” din comuna Gura Rîului, dirijor coordonator profesor Ioan Motronea.
Surse foto: Gura Râului (Bocca del Rio), Comorile Arpaşului




