… S-a-ntins poporul adunat, s-a pus sa joace hora-n sat… dintr-un hotar in alt hotar, ca altdat’!
Prezenţa nemuritoare. Prezenta vie. SATUL. Maria Sa, satul. Nu e legat de nici un nume, nu rîvneşte la nici o laudă, şi e răspândit în spaţiul din preajma noastră, cum spune Lucian Blaga. Sange din sangele nostru, lacrima din lacrima noastra, joc din jocul nostrum- dintodeana si de-acum. Singura prezenţă încă vie, deşi nemuritoare, nemuritoare deşi aşa de terestră, (…) unanimul nostru înaintas: satul românesc.
“Satul, asa cum il simtea filosoful din Lancram, este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit”.
Multe sate, din pacate, azi s-au risipit. Desi fizic exista, ele au pierit sub imperiul “modernismului” stramb inteles, sub povara unei “europenizari” fortate.
Nu asa se intampla la Sebesu de Jos. Aici, satul e el insusi, ramas credincios traditiei si bucuriei de a fi prin chiar fiii sai, prin tot ceea ce a fost lacrima, sarbatoare, rugaciune, port si joc.
Pentru ca… “Fiecare sat se simte, în conştiinţa colectivă a fiilor săi, un fel de centru al lumii, cum optic fiecare om se plasează pe sine de asemeni în centrul lumii. Numai aşa se explică orizonturile vaste ale creaţiei populare în poezie, în artă, în credinţă, acea trăire care participă la totul, siguranţa fără greş a creaţiei, belşugul de subînţelesuri şi de nuanţe, implicaţiile de infinită rezonanţă şi însăşi spontaneitatea neistovită” (Blaga)
Prea multe cuvinte. Si, poate prea sarace pentru a descrie sarbatoarea de Rusalii… cand, ca dintotdeauna, Hora de la Rusca a insufletit micul sat…
„Cine-a făcut hora-n deal?/ Slugile lui Brukenthal./ Cine-a făcut hora-n vale?/ Slugile măriei sale./ Noi, ţăranii de la munte/ N-avem nici găini prin curte./ Noi ţăranii de la sate/ Ziua, noaptea noi muncim/ Numai birtul să plătim./ Vai de noi ce am ajuns/ N-avem nici mălai de-ajuns/ De-om mânca frunză de fag,/ Nu mai vrem să fim iobagi!/ A sosit ziua, măi, frate,/ Să ne facem noi dreptate!/ Decât slugă la ciocoi,/ Mai bine ciobani la oi./ Decât slugă la pământ,/ Mai bine toţi în mormânt”.
Versuri si pagini de istorie. Duse in mit, in joc, intr-un “albastru infinit” al traditiei pastrate cu incredere, cu vointa, cu mai mult decat dragoste. Cu DOR. Asa a fost si de aceasta data la Sebesu de Jos. Pentru ca taranii astia tin de traditie, de credinta, de dorul de bunii lor…
Participanti
Impreuna cu fii satului, la sarbatoarea din acest an au participat si ansamblurile folclorice: “Timisul” din Albina judetul Timis, “Valea Moasei” din Sebesu de Sus, Ansamblul din Turnu Rosu, precum si Grupul Vocal Topa din comuna Albesti, judul Mures, formatia Ovidiu si Gabriela Nistor, solistii: Sorin Nicodim, Marius Jugastru, Mioara Greavu (judetul Sibiu), Georgeta Luca din Sebesu de Jos dar si solisti vocali si instrumentisti din Albina judetul Timis. Fireste, gazda a fost ansamblul “Hora de la Rusca”.
“Noi suntem un satut, dar suntem numa’ romani aici. Acum vreo 50 de ani, cand am venit in sat ca educatoare, am gasit un om batran- Magu Vasile, de vreo 80 de primarveri, de la care am aflat taina asta a horii, care e un unicat, e o particularitate a satului, care n-are dreptul sa se piarda. In jurul anului 1784, când era şi vremea răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan, la moşiile baronului Samuel von Brukenthal lucrau ţărani din Sebeşu de Jos. Munceau din greu, fără să aibă o zi în care să se odihnească ori să se ocupe şi de altele, în afara proprietăţilor guvernatorului. Erau slugi fără pauză, fără viaţă personală, fără alte activităţi. A doua zi de Rusalii, au refuzat să mai lucreze şi au apucat drumul de întoarcere spre casă. Ajungând în Sebeşu de Jos, s-au prins la braţ şi au făcut o horă pe dealul de la Rusca, în semn de protest. Hora este unică prin nodurile pe care le leagă, semnificând greutăţile prin care a trecut neamul. Deznodarea înseamnă încrederea că va fi mai bine şi că poporul va avea un viitor mai luminos.
E mai mult decat un obicei, poate e chiar istoria insesi, hoar asta, ca e din timpul iobagilor, a Rascoalei. Un protest, o stare de fapt, o amintire… O vreme, traditia a fost intrerupta, dar cand am aflat-o am stiut ca asa ceva nu trerbuie sa piedem. Inainte, la Hora, venea TOT satul. Nu lipsea nimeni. Era o lume mai concesiva, mai buna, mai cu duh. Acum, incercam din rasputeri sa re-cream atmosfera aceea. Vin si acum, fii ai satului de peste tot, gospodarii se preagtesc ca de Pasti, cosesc, isi pun flori pe masa, isi pregatesc straiele de sarbatoare, mostenite din neam in neam, se afc in taote casele placinte si bucate de sarbatoare, si se tine totul, cu cuviinta, cu traditie. Ansamblul, acum, are 50 de membri. De la pruncii de gradinita, pana la cei mari- elevi, studenti, tineri casatoriti. Dar la sarbatoare vine toata lumea”, ne povestea, inainte de inceperea marii sarbatori, doamna Dina Stoica, cea care a reusit sa reinvie obiceiul in sat.
sursa foto Vasile Bobesiu
