Hora de Sanziene a dus dansul stravechi din… Piata Mica a Sibiului in marea de inimi ce si-au dat mana cu aceasta ocazie. Si nu-s doar vorbe… majoritatea celor care, gatiti in straie romanesti pentru a cinsti, deopotriva Ziua Universala a IIEI, praznicul Nasterii Sf Ioan Botezatorul si… jocul romanesc, s-au prins nerabdatori in hora au tinut sa se fotografieze in aceasta ipostaza pitoreasca, dar au si lasat in scris… impresiile lor.
Hora este elementul de legatura între cultul zeitei-mama, existent în societatile matriarhale de la acea vreme si cultul solar reprezentat prin forme circulare, hora fiind ea însasi un cerc viu.
Autorul horei nu este cunoscut, dansul fiind transmis din generaţie în genraţie. Uneori sunt menţionate de cronicari.Cultura populară românească, prin forma și funcția ei specifică, oferă posibilitatea de a observa geneza și evoluția valorilor spirituale, locul și rolul lor în universul existențial colectiv.
Potrivit folcloristilor, circularitatea horei ne amintește de faptul că cercul, ca formulă cosmică, este un univers închis. De altfel, și în arte există forme circulare sau că masa vibrațiilor sunetului are aceeași formă.
Prima menţionare a horei este de cronicarul Dimitrie Cantemir în cartea sa „Descriptio Moldaviae” în 1716. Nu este nici o coincidenţă că acest lucru s-a întâmplat aproape de timpul când s-a făcut prima descriere a muzicii populare, respectiv lăutarii. Aceasta datează din 1688 şi apare în „Biblia de la Bucureşti” de Şerban Cantacuzino. Hora este observată, descrisă în scrierile de Franz – Josef Sulyer în „Istoria Daciei transalpine” ( Viena 1781-1792 ). De asemenea, asa cum consemneaza agentiaizvordecultura.wordpress.com, in secolul 19 „primavara popoarelor” încurajează studiul culturilor naţionale. Doi ani după mişcările revoluţionare din 1850, Anton Pann scrie unsprezece melodii în „Spitalul amorului” ( sau Cântătorul dorului ).
Avem, insa, parte, si de o descriere… in sfera mirificului pe care numai Coşbuc o putea face cu atâta măiestrie. Aceleaşi elemente sunt surprinse şi în romanul “Ion” de Liviu Rebreanu. Nici Creangă nu rămâne mai prejos, atunci când spune: “Dragi-mi erau şezătorile, clăcile şi horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire”.
La mijlocul secolului al XIX–lea noţiunea „hora” cu sensul ei general este înlocuită cu noţiunea „Joc”. Jocul era organizat de un grup de flăcăi. Ei strîngeau bani şi angajau muzicanţi. În zilele de sărbătoare jocul dura de obicei de dimineaţă până seara târziu.
În secolele al XIX–lea – XX–lea dansurile libere sunt înlocuite cu dansurile de pereche şi cele de grup. Peste Carpaţi, în cetatea băniei, pictorul Theodor Aman surprinde prin arta culorii minunatele hore ţărăneşti, lăsându-ne moştenire celebra pânză cu “Hora de la Aninoasa”.
Hora de Sanziene este cea care cinsteste soarele, care la randul sau, binecuvanteaza holdele, aducand, insa, prinos si frumusetii naturii, simbolizate de florile de sanziene, de florile de camp, in genere. Hora de sanziene este bucuria belsugului, si botezul gandului al bun, de vara, san u dea arsita si foc, iar taote ale naturii sa fie taranului cu noroc…
sursa foto: Iubesc Sibiul
