Sibiu, 11 MARTIE 1931: S-a născut actorul Ion Besoiu. A absolvit Academia de Teatru si Muzica din Sibiu. A debutat în 1957, dar consacrarea a venit abia după turnarea filmului „Toate pânzele sus”, în regia lui Mircea Mureșan, în care i-a avut ca parteneri pe marii actori Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.
Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca”, din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în „Procesul lui Horia” (1967), Serebreakov, în „Unchiul Vanea” (1983), Polonius, în „Hamlet” (1985), Oronte, în „Mizantropul” (1989), Corifeu, în „Antigona” (1993), Ferapont, în „Trei surori” (1995), Senecus, în „Caligula” (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în „Oblomov” (2003).Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: „Furtuna”, „Neamul Șoimărestilor”, „Haiducii”, „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, „Ciprian Porumbescu”, „Păcală”, „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Ultima noapte de dragoste”, „Lumini și umbre”.În 2001, a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut. La 19 martie 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, președintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României”, în grad de cavaler, subliniind contribuția lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale românești, prin prestigioasa și remarcabila sa activitate de actor, director de teatru și pedagog.”În 2002, a primit Premiul de excelență al Cinematografiei Române.Ion Besoiu este președinte executiv al Fundației „Sibiul Vechi. Sibiu – Hermannstadt”, asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.
Azi ar fi trebuit să îi spunem LA MULȚI ANI! Din păcate, nu mai putem decât să ne aducem aminte și să ne uitam la unul dintre zecile de filme!!!
Filmografie:
Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
Vultur 101 (1957)
Furtuna (1960)
Setea (1960)
Tudor (1962)
Partea ta de vină (1963)
Cartierul veseliei (1964)
Camera albă (1964)
Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
Neamul Șoimăreștilor (1965)
Răscoala (1965)
Șah la rege (1965)
Fantomele se grăbesc (1966)
Haiducii (1966)
Dacii (1967) – dublaj de voce
Răpirea fecioarelor (1968)
Castelul condamnaților (1969)
Asediul (1970)
Printre colinele verzi (1971)
Puterea și adevărul (1971)
Mihai Viteazul (1971)
Brigada Diverse în alertă! (1971)
Bariera (1972)
Săgeata căpitanului Ion (1972)
Ciprian Porumbescu (1973) – Ion Slavici
Ultimul cartuș (1973)
Vifornița (1973)
Păcală (1974)
Un comisar acuză (1974)
Nemuritorii (1974)
Agentul straniu (1974)
Actorul și sălbaticii (1975)
Mușchetarul român (1975)
Împușcături sub clar de lună (1977)
Toate pînzele sus (serial TV, 1977) – ep. 1-12
Cianură și picatură de ploaie (1978)
Rătăcire (1978)
Revanșa (1978)
Mihail, cîine de circ (1979)
Bietul Ioanide (1979)
Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii (1979)
Ultima noapte de dragoste (1980)
Drumul oaselor (1980)
La răscrucea marilor furtuni (1980)
Convoiul (1981)
Un echipaj pentru Singapore (1981)
Capcana mercenarilor (1981)
Duelul (1981)
Lumini și umbre: Partea I (1981)
Șantaj (1981)
Lumini și umbre: Partea II (1982)
Mult mai de preț e iubirea (1982)
Pădurea nebună (1982)
Viraj periculos (1983)
Misterele Bucureștilor (1983)
Căruța cu mere (1983)
Fructe de pădure (1983)
Horea (1984)
Noi, cei din linia întîi (1985)
Racolarea (1985)
Sper să ne mai vedem (1985)
Ziua Z (1985)
Masca de argint (1985)
Colierul de turcoaze (1986)
Secretul lui Nemesis (1987)
Totul se plătește (1987)
Iacob (1988)
Liliacul înflorește a doua oară (1988)
Im Süden meiner Seele (1989)
Kilometrul 36 (1989)
Mircea (1989)
Subspecies (1991)
Polul Sud (1993)
Șoapte de amor (1994)
Tancul (2003)
Lombarzilor 8 (2006)
Regina – Don Tito (2009)
Cenușă și sânge (2009)
Loverboy (2011)
Despre oameni și melci (2012)
București NonStop (2013)
Poarta Albă (2014)
Teatrografie
Cloșca – „Procesul lui Horia” de Alexandru Voitin, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1967
Corbea – „Luceafărul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Ion Cojar, Teatrul Bulandra, 1967
Iasa – „Livada de vișini” de A.P. Cehov, regia Lucian Pintilie, Teatrul Bulandra, 1967
Kurt – „Dansul mortii” de August Strinberg, regia Iannis Veakis, Teatrul Bulandra, 1968
Tournel – „Puricele” de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1969
Valentine – „Love for Love” de William Congreve, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1969
Dobrișor – „Acești nebuni fățarnici” de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1970
Ofițerul – „Patru oameni fără nume” de Radu Badila, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1971
Lorenzo – „Anunțul la mica publicitate” de Natalia Gingsburg, Teatrul Bulandra, 1973
Damian – „Între noi n-a fost decât tacere” de Lia Crisan, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1973
Trigorin – „Pescărușul” de A. P. Cehov, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1977
Gicu Crucescu – „Alibi” de Ion Băieșu, regia Cornel Todea, Teatrul Bulandra, 1978
Roman Romanovici – „Infidelitate conjugală” de Leonid Zorin, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1979
Reporterul – „Anchetă asupra unui tânar care nu a făcut nimic” de Adrian Dohotaru, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1980
Gines Pardo – „Judecata în noapte” de Antonio Buero Vallejo, Teatrul Bulandra, 1981
Gilu – „Mormântul calaretului avar” de D.R. Popescu, regia Mircea Marin, Teatrul Bulandra, 1981
Timofei – „Rezervatia de pelicani” de D.R. Popescu, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra, 1983
Knapp – „Passacaglia” de Titus Popovici, regia Mircea Cornisteanu, Teatrul Bulandra, 1984
Serebreakov – „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov, regia Alexa Visarion, Teatrul Bulandra, 1985
Polonius – „Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra, 1985
Ioan – „Io, Mircea Voievod” de Dan Tarchila, regia Alexandru Tocilescu, 1986
Nichi – „Dimineața pierdută” de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1986
Oronte – „Mizantropul” de Moliere, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra, 1989
Tezeu – „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1991
Petronio – „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcarete, Teatrul Bulandra, 1992
Oscar Kroge – „Mephisto” de Klaus Mann, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1993
Corifeu – „Antigona” de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra, 1993
Antigonus – „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1994
Ferapont – „Trei surori” de A. P. Cehov, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1995
Octavius Caesar – „Julius Caesar” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1995
Primul interpret – „Șase personaje în cautarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1995
Senecus – „Caligula” de Albert Camus, regia Mihai Maniutiu, Teatrul Bulandra, 1996
Contele Lieuville – „Vânzătorii gloriei” de Marcel Pagnol, regia Eli Malka, Teatrul Bulandra, 1996
Colonelul – „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1999
Profesorul – „Există nervi” de Marin Sorescu, regia Puiu Serban, Teatrul Bulandra, 2001
Muhoiarov Ivan Matveevici – „Oblomov” dupa I. A. Goncearov, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra 2003
Pentru uriaşa sa activitate artistică, a primit, de-a lungul vieţii două mari premii:
UNITER2008 – Premiul pentru întreaga activitate 2011 – Premiul GOPO Gopo pentru întreaga operă Demn de menționat, în vara anului 2013, maestrul a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al JUDEȚULUI SIBIU.
Foto: Cancan | |
| |
|
|
| |

