IN MEMORIAM: SAMUIL MICU

S-a întâmplat în 13 mai 1806: A murit Samuil Micu, cărturar iluminist, filolog şi traducător. A fost unul dintre reprezentanţii de seamă ai Şcolii Ardelene, autor al primei gramatici tipărite a limbii române („Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, în colaborare cu Gheorghe Şincai).

Un alt fapt remarcabil este acela că în „Cartea de rogăcioni…” (1779) a folosit, pentru prima oară în istoria tipăriturilor româneşti, alfabetul latin. Era nepotul episcopului Inochentie Micu din SADU, prin grija căruia familia a fost înnobilată sub numele germanizat „Klein” (n. 1745).

Cărturarul a învățat la Gimnaziul din Blaj, pe care l-a absolvit în anul 1762, după care a intrat în Ordinul bazilian, călugărindu-se sub numele Samuil (14 octombrie 1762). Mai târziu, a fost hirotonit ieromonah și a continuat studiile la Seminarul pentru călugări înființat de episcopul unit al Blajului Petru Pavel Aron (1762-1765); trimis apoi la Colegiul „Pazmanian” din Viena pentru studii de Filosofie și Teologie (1766-1772). Devine profesor de Etică și Aritmetică în Gimnaziul din Blaj (1772-1777); din nou, la Viena ca „prefect de studii” în Seminarul Sancta Barbara (1777-1783), când face intense cercetări cu caracter istoric și își publică primele lucrări: reîntors la Blaj, în mănăstirea „Sf. Treime” (1783-1804), s-a dedicat în întregime studiilor teologice, istorice, lingvistice și traducerilor, iar spre sfârșitul vieții, devine cenzor al cărților românești care apăreau în Tipografia Universității din Buda (1804-1806). A redactat o serie de lucrări cu caracter istoric și lingvistic, prin care urmărea să informeze pe învățații străini despre originea romană a poporului și a limbii române, despre continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii și, influențat de iluminism, a militat, în opera sa, pentru egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte națiuni din Transilvania, pentru înlăturarea iobăgiei, numărându-se în mod firesc printre autorii cunoscutului memoriu oficial numit Supplex din 1791.

Autor de lucrări teologice și cuvântări, Samuil Micu a tradus din Sfinții Părinți răsăriteni și a dat o nouă traducere a Bibliei, în 1795, a doua tipărită în românește, după Biblia de la București (cea a Episcopului Petru Pavel Aron, din 1760-1761, a rămas în manuscris până în anul 2005), și a fost unul din apărătorii vechilor rânduieli și tradiții răsăritene în cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, ridicându-se împotriva încercărilor de centralizare ale episcopului Ioan Bob. Istoria și lucrările și întâmplările românilor (1805) a fost publicată integral abia în anul 1995 de Ioan Chindriș, sub titlul „Istoria românilor”, edție princeps după manuscrisul original, cu prefață și note de autor, vol. I-II, Editura Viitorul Românesc, București, 1995.

***Surse:
Chindriş, Ioan; Iacob, Niculina – Samuil Micu în mărturii antologice, Editura Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2010 
Diaconovici, C. – Enciclopedia română publicată din însărcinarea şi sub auspiciile Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, volumul III, 1904, Editura W. Krafft, p. 14-16